20 de camioane cu flori pentru Sfântă!

DSC_1505
DSC_1506

Dimensiune font:

| 14-10-2020 00:00

7.000 de crizanteme, albe şi roşii, 7.000 de ghivece, două monitoare gigant, 500 de locuri pe scaune * sunt cifre grăitoare despre evenimentul organizat astăzi de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, menit a celebra Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva * şi municipalitatea ieşeană a decis o serie de măsuri, acestea vizând în special restricţiile de trafic şi suspendarea activităţilor agenţilor comerciali depe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt

 

Data de 14 octombrie rămâne, indiferent de context, o zi specială pentru ieşeni. Astăzi, are loc Sfânta Liturghie, evenimentul urmând a fi organizat pe un podium special amenajat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. De altfel, angajaţii societăţilor din subordina Primăriei au depus ieri ultimele eforturi reuşita deplină a evenimentului. Au fost aduse 20 de camioane încărcate cu flori, scena şi arealul din jurul acesteia fiind împodobite cu 7.000 de ghivece cu flori şi tot atâtea fire de garoafe roşii şi albe.

În calitate de organizator al evenimentului, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a luat toate măsurile de distanțare fizică și de protecție sanitară în contextul pandemiei de COVID-19, conform actelor normative și hotărârilor Comitetelor pentru Situații de Urgență în vigoare. Astfel, participarea va fi permisă doar pe scaune, în limită a 500, acestea fiind puse la dispoziție de Primăria Municipiului Iași, așezat, cu păstrarea distanței fizice și cu mască de protecție. Pentru a veni în sprijinul ieșenilor municipalitatea va organiza zone de urmărire a slujbei în Piața Unirii și în Piața Palatului Culturii, unde vor fi puse câte 250 de scaune, precum și ecrane video și sisteme de sonorizare. „Mâine (n.r. –astăzi) se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 09.00 pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași. Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi unul restrâns, cel mai probabil nu mai mult de 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei. În zona din fața acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcțiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioșii. Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din fața podiumului, vor sta și cei aproximativ 50 de invitați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai unor instituții sau personalități din domenii precum medicina, cultura sau educația. Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt - unul cu orientare spre Piața Unirii, celălalt spre Palatul Culturii. Slujba va fi transmisă în direct de Trinitas TV și de portalul doxologia.ro”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu

Măsuri pentru buna organizare a hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Şi Primăria Municipiului Iași a luat o serie de măsuri pentru buna organizare a sărbătorii religioase ocazionate de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă / restricționată pe străzile Col. Langa, Arh. G. M. Cantacuzino și Iordachi Lozonschi, precum și pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (între Casa Modei și str. I. C. Brătianu), str. Agatha Bârsescu (până la intersecția cu str. Mănăstirea Dancu) și str. I. C. Brătianu (până la intersecție cu str. Cuza Vodă).

Astăzi, 14 octombrie, arealul de desfășurare a slujbei și adunării religioase va fi extins, în funcție de necesități, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (între str. A. Panu și Casa Modei), pe esplanada și în parcarea Teatrul Național și pe str. I. C. Brătianu și str. A. Bârsescu.

În altă ordine de idei, începând cu o jumătate de oră înainte de Sfânta Liturghie și până după jumătate de oră după aceasta, va fi interzisă orice activitate comercială la căsuțele și terasele de pe pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală Iași vor lua deciziile privind restricționarea  / închiderea circulației rutiere, în funcție de necesități, în zona de desfășurare a evenimentelor religioase, precum și celelalte măsuri de ordine și siguranță publice. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit
19/05/2024 19:53

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, intr-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui si Iasi, pe raza teritorială a comunei Codăesti, au anuntat reprezentantii Inspectoratului pentru Si ...

Bani şi vehicule și aproape şase tone de motorină, ridicate de poliţiştii din Suceava după 25 de percheziţii
19/05/2024 17:13

Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului ...

„Încrederea joacă un rol important în orice afacere te implici”
19/05/2024 16:44

 În era contemporană, caracterizată de o competitivitate accentuată si de o piată globalizată, afacerile de servicii pentru clienti (customer services) au devenit un pilon esential pentru succes ...

„Fiți egoiste cu voi. Puneți-vă pe primul loc”
19/05/2024 16:18

„Împreună ne este mai bine” a fost unul din mesajele primei conferinte a Clubului Inner Wheel Iasi si care a reunit aproximativ 200 de doamne in spatiul generos al Hotelului Traian. Înt ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei