31.000 de elevi ieşeni reiau astăzi cursurile în băncile şcolilor

2scoala iasi

Dimensiune font:

| 08-02-2021 00:00

Dintre aceştia, 9.291 sunt preșcolari, 15.046 elevi fac parte din clasele 0 – IV, alţi 2.619 sunt elevi din clasa a VIII-a, iar  4.319 de elevi din clasele XII – XIII

 

 

Motivat de indicele mai mare de 1caz la mia de locuitori, la Iaşi, şcoala va începe astăzi conform regulilor valabile pentru o localitate aflată în scenariul galben. Scenariul galben se aplică atunci când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1 / 1.000, dar mai mică sau egală cu 3 / 1.000 de locuitori. În acest context, este posibilă participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Elevii din celelalte clase sau ani de studiu vor desfășura activitatea școlară în sistem online.

Primarul Mihai Chirica a oferit informaţii despre categoriile de elevi care reiau cursurile în fizic. „Toţi elevii din învăţământul preşcolar, clasele 0-4, a 8-a a 12-a, anii terminali de la şcolile profesionale, vor fi prezenţi în sălile de curs. Ceilalţi vor continua scoala în mediul online. Vor începe şcoala  31.205 elevi.  9.000 sunt preşcolari, 15.000 provin din calasele 0-4, 2.600 sunt clasa a 8-a şi 4.300 clasele a XII-a şi a XIII-a”, a spus edilul-şef.

Curse speciale dedicate doar elevilor

Transportul public pentru elevi va începe la  ora 7.00 şi va dura o oră. „Pentru fiecare traseu, jumătate din capacitatea de transport va fi dedicată elevilor. Vor putea intra însoţitorii copiilor, nimeni altcineva”, a mai spus primarul. Cursele speciale pentru elevi și preșcolari. Acestea vor circula pe următoarele trasee, conform orarului de mai jos:

• traseul 1 – câte un tramvai la interval de 10 minute, cu plecare începând cu ora 7.00 până la ora 8.00 din Rond Baza 3 spre Copou;

• traseul 3 – două autobuze cu plecare la ora 7.00, respectiv 7.10 din Rond Dancu spre Copou;

• traseul 9 – câte un tramvai la interval de 10 minute, cu plecare începând cu  ora 7.00 până la ora 8.00 din Rond Tehnopolis spre Copou;

• traseul 36 – câte un autobuz la interval de 10 minute, cu plecare începând cu  ora 7.00 până la ora 8.00 din Rond Dacia spre Copou;

• traseul 42 - câte un autobuz la interval de 10 minute, cu plecare începând cu  ora 7.00 până la ora 8.00 din Frigorifer spre Copou.

Toate cursele vor avea autocolante speciale pentru identificare și vor fi însoțite de echipaje ale Poliției Locale Iași. Conducerile Primăriei Municipiului Iași și Companiei de Transport Public fac apel la ceilalți călători să respecte specificul acestor curse, accesul în acestea fiind permis doar pentru elevi, iar în cazul copiilor de vârstă mică și pentru însoțitori.

Totodată, dintre cele 42 de trenuri care vor deservi elevii care merg de astăzi la şcoală, unul va fi pe ruta Ungheni Prut Hm.- Iaşi şi retur.

Măşti pentru toată lumea

Măsurile luate de municipalitate pentru deschiderea școlilor au vizat, în special, asigurarea materialelor sanitare de protecție, prin distribuirea celor 1.530.000 de măști chirurgicale. În condițiile în care pentru întreg județul au fost repartizate aproximativ 530.000 de măști, care ajung pentru 70 de zile din cele 85 ale semestrului. De asemenea, au fost distribuite cele 3.000 de tablete care au capacitatea de a fi utilizate în mediul online, fiind dotate cu cartelă preplătită pentru o perioadă de doi ani. Deja fost procurate și instalate 1.250 de sisteme digitale pentru centrele de educație online (pentru marea majoritate a sălilor de curs din municipiu).

Medicina școlară a fost un alt subiect analizat în cadrul discuțiilor purtate cu directorii de școli. „În momentul de față avem 86 de cabinete școlare și 20 de cabinete stomatologice. Vom scoate la concurs încă 15 posturi de asistenți medicali. Pe de altă parte, au fost verificate instalațiile de încălzire pentru toate cele 143 de clădiri școlare pe care le administrăm în Municipiul Iași, constatându-se că nu sunt probleme în furnizarea agentului termic”, a precizat primarul Mihai Chirica. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei