Acuzați că au incendiat intenționat o mașină!
Dimensiune font:
procurorii au dispus trimiterea în judecată a doi indivizi, după incendierea unui autoturism * valoarea prejudiciului creat în acest caz este de aproape 80.000 de euro * autoturismul incendiat era un Mercedes S 350 și aparținea unei ieșence
Doi indivizi vor fi nevoiți să ofere explicații în fața instanței, după ce au fost acuzați că ar fi incendiat un autoturism.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a lui Marian Viorel Oarză (cercetat în stare de arest la domiciliu) și a lui Dănuț Amaricăi (cercetat sub control judiciar), sub acuzația de distrugere.
Acum, urmează ca Judecătoria Iași să stabilească primul termen al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus atât procurorii, cât și inculpații, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz.
Scandal cât casa
Anchetatorii ieșeni au precizat că, pe data de 9 ianuarie 2019, la ora 23.43, Viorel Marian Oarză, aflat într-un autoturism marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare provizoriu, şi Dănuț Amăricăi, aflat într-un autoturism marca Mercedes GLK de culoare albă, s-au deplasat pe șantierul societății comerciale Fort Edil SRL, din municipiul Iași, mai exact de pe strada N. Zamfirescu, împreună cu o altă persoană, rămasă neidentificată, aflată într-un autoturism marca Alfa Romeo de tip break, închis la culoare.
„De la şantier, în intervalul orar 23.53 – 00.03, aceștia s-au deplasat cu autoturismul marca Alfa Romeo tip break la adresa de domiciliu a persoanei vătămate A.U., situată la o distanță de aproximativ un kilometru, unde au aruncat cu o substanță petrolieră din categoria celor inflamabile în interiorul autoturismului marca Mercedes S 350 parcat în fața imobilului persoanei vătămate (cu portierele neasigurate), după care au folosit o sursă de aprindere pentru a genera incendierea, provocând distrugerea acestuia în proporţie de 90% și, implicit, un prejudiciu de 79.000 de euro”, a declarat Monica Palaghia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Măsuri asiguratorii
Anchetatorii au mai spus că cercetările au fost efectuate de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul SIC – IPJ Iași, cu sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale Iași, sub coordonarea procurorului de caz.
„În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra sumelor de bani ridicate de la inculpați, asupra autoturismelor și mobilelor identificate în proprietatea acestora, până la concurenţa sumei de 375.850 de lei (echivalentul a 79.000 de euro). Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive”, a încheiat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Potrivit unor surse judiciare, întregul incident ar fi pornit, de fapt, de la o răfuială în lumea interlopă, mai exact Oarză ar fi avut ceva de împărțit cu prietenul proprietarei mașinii incendiate și ar fi căutat răzbunare în acest mod. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau