Alimentare cu apă de aproape 22 milioane de lei într-o comună din Bacău
Dimensiune font:
În comuna băcăuană Odobeşti a fost semnat sâmbătă contractul de finanţare pentru un important proiect de infrastructură - „Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare a apelor uzate din comuna Odobeşti”, cu o valoare de 21. 847.008 lei. Este al doilea proiect ca şi sumă alocată, după cel semnat la Bacău pentru rezerva de apă a oraşului.
Sistemul de alimentare cu apă şi canalizare va deservi două din cele patru sate ale comunei, respectiv Odobeşti şi Tisa Silvestri, însumând un număr de 1.375 de locuitori, adică mai bine de jumătate din populaţia comunei. Totodată, locuitorii comunei Odobeşti au participat la resfinţirea „Bisericii Mihail şi Gavriil”, care a fost renovată. Alături de preoţi şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, la eveniment au fost prezenţi Adriana Ojog, primarul comunei, Maricica Luminiţa-Coşa, prefectul judeţului, senatorul Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău, Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean, col. (r) Paul-Valerian Timofte, preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor”, primari ai comunelor învecinate, consilieri locali şi fii ai satului. În prezent, comuna Odobeşti nu are un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă, necesarul populaţiei şi al instituţiilor fiind asigurat din fântâni şi ale microamenajări. Alimentarea centralizată cu apă este cu atât mai necesară cu cât în comună funcţionează trei şcoli, trei grădiniţe şi un dispensar. „Consiliul Judeţean Bacău a susţinut permanent iniţiativele comunităţilor locale drept dovadă fiind cele 170 de proiecte de pe întreg judeţul Bacău care primesc finanţare prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală II. Toate investiţiile privesc infrastructura din comunele judeţului şi ele înseamnă reabilitare şi modernizare de drumuri, poduri, podeţe, reabilitare şi modernizare de şcoli, grădiniţe, dispensare, iluminat public sau, aşa cum este cazul comunei Odobeşti, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare a apelor uzate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău. Proiectele finanţate prin PNDL însumează investiţii de peste 42 de milioane de euro, bani care până la sfârşitul acestui an, dar şi în 2019, vor fi folosiţi pentru a finanţa lucrările deja începute sau cele care vor fi demarate. Doar ca termen de comparaţie, în 2017, valoarea proiectelor finanţate prin PNDL a fost de 2,4 milioane de euro. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau