Arestat după ce şi-a violat fiica
Dimensiune font:
Caz şocant, în localitatea Zamostea. Un bărbat de 62 de ani şi-a violat fiica minoră în repetate rânduri şi i-a făcut acesteia un copil. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii au stabilit că în anul 2016 bărbatul, pe nume, Valeriu Scripcariu, la diferite intervale de timp, a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale cu fiica sa biologică C.B.I., aflată în grija lui, pe când aceasta avea 14 ani, relaţii în urma cărora, la data de 15 aprilie 2017, fiica a născut o fetiţă la domiciliu. Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare. Individul este certat cu legea şi a mai fost cercetat şi pentru violenţă după ce şi-a agresat fosta concubină şi a încălcat un ordin de restricţie care îi interzicea să se apropie de aceasta dar şi de fiica lui. De frica închisorii, Scripcariu a încercat la un moment dat să se sinucidă, dar nu a reuşit.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau