Averi colosale la vârful judeţului

default

Dimensiune font:

| 04-07-2017 15:50

Şefii Consiliului Judeţean Iaşi şi-au publicat, ieri, noile declaraţii de avere * preşedintele instituţiei, Maricel Popa, a avut nevoie de două pagini pentru a-şi trece toate imobilele deţinute * deşi are credite de peste 400.000 lei, Popa obţine venituri uriaşe din investiţii private * spre comparaţie, vicepreşedinţii CJ par săraci lipiţi


Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, social-democratul Maricel Popa, a avut nevoie de două pagini doar pentru completarea terenurilor şi locuinţelor pe care le are în posesie. Conform declaraţiei de avere, şeful judeţului a trecut nu mai puţin de 12 terenuri intravilane şi extravilane în municipiul Iaşi şi terenuri agricole în Comarna.

Cu excepţia a trei terenuri moştenite în 2012 în localitatea Comarna în suprafaţă totală de puţin peste 36.000 mp, toate celelalte terenuri au fost dobândinte prin cumpărare. Totodată, preşedintele CJ Iaşi are o colecţie impresionantă de locuinţe din care trei apartamente cumpărate în municipiul Iaşi cu suprafeţe de 58,84 mp, 76,58 mp şi 91,97 mp şi o casă de locuit în comuna Comarna cu o suprafaţă de 80 mp, moştenită în 2012. Conform declaraţiei de avere, Maricel Popa a dobândit, din 1985 şi până în anul 2015, bijuterii de aur în valoare totală de 11.000 euro şi tablouri aparţinând autorilor Dan Hatmanu, Bogdan Bârleanu şi Gabriel Moisuc, cu o valoare totală de 40.000 euro. Preşedintele CJ Iaşi a deschis, în 2013, două depozite bancare cu un sold total de 45.000 lei.

 

Înprumut cu contract pentru fiica şefului CJ

Conform declaraţiei de avere, preşedintele CJ Iaşi a încheiat un contract de împrumut cu fiica lui, Laura Deniss Popa, cu o valoare de 55.800 euro. Laura Popa figurează ca administrator la Tehnoton, societate la care este acţionară alături de Maricel Popa şi soţia acestuia. Şeful CJ Iaşi deţine acţiuni şi părţi sociale în valoare totată de 27.000 de lei la SC Omega IS Comunications Iaşi, SC Certind SA Bucureşti, SC Tehnoton Electronics SRL Iaşi, Omega-Tehnoton Distribution SRL Iaşi, Tehno Park SRL Iaşi, SC Omega Tehnoton Energetic SRL Iaşi, SC Compania de Aviaţie Omega Tehnoton SRL Iaşi, SC Omega Mob SRL Iaşi şi SC Augustus SRL Iaşi. În privinţa creditelor, şeful CJ Iaşi figurează cu debite totale în valoare de 446.000 lei.

În calitate de preşedinte al CJ Iaşi, Maricel Popa a avut venituri totale anuale în 2016 de 41.714 lei, în calitate de administrator al SSH Hidroserv SA Bucureşti a încasat 18.180 lei iar din activitatea la SC Omega IS Comunications SRL a avut venituri totale de 48.430 lei. Veniturile din investiţii i-au adus lui Maricel Popa, în cursul anului trecut, suma totală de 162.530 lei, reprezentând dividente din acţiunile avute la SC Certind SA Bucureşti.

Vicepreşedinţii, cu averile pe masă

Vicepreşedintele CJ Iaşi, Victor Chirilă, are în proprietate trei terenuri intravilane în comuna Bârnova, un teren intravilan în comuna Soleşti, judeţul Vaslui şi un teren agricol în comuna Tomeşti. Potrivit declaraţiei de avere, acesta are un apartament în Iaşi şi o casă de locuit în comuna Soleşti, ambele trecute pe numele soţiei. În 2016, în calitate de consilier judeţean a avut un venit total de 4.738 lei iar din momentul numirii pe funcţia de vicepreşedinte a strâns suma totală de 31.400 lei.

La rândul său, Romeo Olteanu, al doilea vicepreşedinte CJ Iaşi declară că nu deţine niciun teren însă are două apartamente dobândite prin cumpărare în anii 1991 şi 1992. De asemenea, acesta deţine un autoturism BMW X3 achiziţionat în 2008. În calitate de director la SC Fotbal SA Iaşi, Romeo Olteanu a obţinut venituri totale de 57.365 lei în 2016 iar din indemnizaţia de consilier judeţean a încasat 4.408 lei. Conform declaraţiei de venituri, Romeo Olteanu a câşigat 20.544 lei din pensie, în cursul anului trecut şi un premiu sportiv de 600 lei acordat de Bridge Club Iaşi.

 

Aflaţi în ediţia de mâine care sunt averile declarate ale consilierilor judeţeni 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei