Averi noi în Consiliul Local Iaşi!

1averi 2

Dimensiune font:

| 20-06-2019 18:20

După trei ani de mandat, aleşii locali şi-au reactualizat declaraţiile de avere * comparativ cu cele declarate în momentul învestirii, nu există schimbări majore, dimpotrivă, consilierii ieşeni par a fi sărăcit * chiar şi aşa, unii surprind prin căpătuire, iar alţii prin faptul că nu deţin decât... salarii!


De departe, social-democratul Gabriel Surdu este cel mai înstărit consilier local. La începutul actualului mandat, acesta deţinea 11 terenuri în suprafaţă de peste 13 hectare în Iaşi şi Suceava, 9 case şi încă 9 în construcţie, o fermă, bijuterii de 155.000 euro, ceasuri de 85.000 euro, investiţii de peste 18 milioane de lei, datorii la bănci de 1,4 milioane de euro şi venituri anuale de peste 88.000 lei. În noua declaraţie de avere, datată 14 iunie 2019 şi publicată ieri pe site-ul Primăriei, fostul lider al grupului PSD din CL a trecut zece terenuri deţinute în Vişani, Dorobanţ şi Iaşi (cele mai multe având-o pe soţia sa drept co-titular) şi tot zece imobile, cu tot cu spaţii comerciale sau birouri în aceleaşi locaţii. În schimb, Surdu a înstrăinat două terenuri, unul în luna martie 2019, pentru care a obţinut 55.000 de euro şi altul în urmă cu două luni, de această dată primind 350.000 de euro.

Ghinionul nu l-a ocolit pe Surdu întrucât jumătate din colecţia sa de ceasuri a fost distrusă în urma unui incendiu, valoarea pagubei fiind estimată acum la la 25.000 de euro. În rest, social-democratul câştigă de pe urma societăţilor pe care le administrează suficienţi bani încât cei 11.850 lei obţinuţi anul trecut din salariul de consilier local (ianuarie 2018 – decembrie 2018) retribuţia de viceprimar şi din indemnizaţie de consilier pot fi trecuţi lejer la rubrica „bani de pâine”!

Nedelcu, băiat bun!

Fost consilier PP-DD în mandatul trecut, social-democratul Vlad Nedelcu reprezintă tiparul tânărului care se descurcă singur. Beneficiar a patru terenuri în 2016, acesta deţine în prezent 11 proprietăţi în Iaşi, Paşcani, Rediu, Podu Iloaiei, Popeşti, Vama (Prisaca Dornei), fiind singurul consilieri local care-l poate concura pe Gabi Surdu. Precum Făt-Frumos, care creştea într-un an cât alţii în şapte, cele două locuinţe din 2016 s-au transformat de-a lungul anilor în şase clădiri (două au statut de spaţii comerciale). Interesant, însă, este faptul că BMW-ul cu care circula consilierul nu mai apare în declaraţie, la rubrica autoturisme figurând o Lada veche din 1979. În rest, declaraţia conţine veşnica colecţie de tablouri şi sculpturi în valoare de 150.000 euro şi cărţi de 15.000 de euro. La capitolul venituri, Nedelcu a trecut 11.000 de lei (indemnizaţia de consilieri local), aproape 14.000 lei (salariul de asistent universitar) şi încă 5.000 lei reprezentând salariul de consilier juridic la Balcanic Businnes Holding. Nu în ultimul rând, Vlad Nedelcu nu a uitat nici de părinţi, dovadă faptul că a făcut un gest de o maximă nobleţe, împrumutându-şi mama cu 130.000 de euro, datorie care între timp a ajuns la 52.000 de euro.

Din paişpe case, au rămas doar cinci

Un alt nabab al Consiliului Local este consilierul PSD Florin Boca, deţinător a trei terenuri în Bârnova, Miroslava şi Iaşi de peste 3.000 mp şi cinci locuinţe. Concluzia ar fi că fostul şef al Comisiei de Urbanism a sărăcit atât timp cât în declaraţiile sale anterioare apăreau 14 locuinţe. Cât priveşte maşinile, acesta a renunţat în trecut la trei autoturisme Hummer, Audi şi Chrysler, iar în perioada septembrie 2018 – mai 2019 a mai vândut trei maşini (un Mercedes Vito, BMW, Infinty) contra sumei totale de peste 135.000 lei. 

Marius Cătălin Aur este un alt consilier local de succes. Director zonal „McDonald’s” acesta susţine că a obţinut de la „fabrica de burgeri” un venit net de 78.553 lei, totuşi inferior celor din anii trecuţi, când ajungea să ridice şi 95.000 lei. La acesta se adaugă indemnizaţia de consilieri local, 100.000 lei, plus 4.000 lei din activitatea din comisii. Are trei maşini, a terminat de returnat un credit de 29.500 USD (contractat în 2003) şi deţine împreună cu soţia o căsuţă de de 227,72 mp.

Timofciuc, „Cenuşăreasa” Consiliului Local

Surprinzător, atât timp cât politica partidului încurajează iniţitivele liberale şi antreprenoriatul, tabăra PNL din Consiliul Local defilează cu declaraţiile de avere modeste. Cel mai vocal avocat din CL, Eduard Boz, deţine patru terenuri (două ale soţiei) şi două apartamente însumând 96 de metri pătraţi, în coproprietate cu soţia. A menţionat câştiguri de 38.500 din activităţi independente, pe lângă indemnizaţia de consilier local de 153.000 lei.

Însă „Cenuşăreasa” CLM Iaşi este de departe liberalul Răzvan Timofciuc. Acesta n-are case, n-are terenuri, culmea, n-are nici datorii şi nici chef de scris, întrucât a completat doar cinci rubrici în declaraţia de avere, toate reprezentând venituri şi din care aflăm că încasează, cumulat, din trei joburi, aproape 10.000 lei anual. În schimb, susţine că a primit 12.221 lei în calitate de consilier local şi alţi 14.364 lei de la Camera Deputaţilor, probabil de pe urma sfaturilor preţioase acordate parlamentarilor PNL.

În fine, nici averea lui Etienne Ignat nu dă electoratul pe spate, din moment ce nu depăşeşte cifra doi la terenuri şi locuinţe (în trecut apăreau şi două maşini, reduse în prezent la un Duster). Dacă în declaraţii anterioare, Ignat menţiona faptul că a câştigat 4.000 de euro de la... Google Ireland, acum, veniturile sale se rezumă la indemnizaţia de consilieri local (12.221 lei) şi cea de consilier al parlamentarilor PNL (15.792 lei).

Dotări pentru... viaţa de apoi!

Alţi consilieri surprind prin lucrurile pe care le consideră valoroase.

Fără casă în străinătate sau bijuterii de mii de euro, Călin Scripcaru se mândreşte cu un monument funerar şi două locuri de veci în Cimitirul „Eternitatea”, fără îndoială mult mai preţioase decât autoturismele Jaguar şi Land Rover Discovery. Colegul său de partid, Vasile Sandu, se mândreşte cu statutul de a doua „Cenuşărească” a Consiliului Local, din moment ce şi-a trecut în declaraţia de avere un teren, un apartament, o maşină, o retribuţie anuală de 30.000 ca sindicalist la CTP Iaşi şi o pensie lunară de 2.400 lei.

În schimb, consilierul Corneliu Boişteanu, decan la USAMV, stă bine la capitolul terenuri. Acesta deţine peste 10 ha pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui şi Suceava, două apartamente în Iaşi, un autoturism Toyota Yaris (a vândut un Tpyotra Land Cruser) şi realizează venituri cumulate din activitatea de medic şi cadru didactic de aproximativ 354.000 lei pe an. Dan CONSTANTINESCU

 

* * *

Averile triumviratul din fruntea Primăriei

Orice s-ar fi spus în ultima perioadă, conducerea efectivă a Primăriei, compusă din primar şi viceprimari nu excelează la capitolul avere. Primarul ales Mihai Chirica figurează cu trei terenuri - în Bârnova, Neagra Sarului şi Iaşi, cu un total de 6.400 mp (ultimul pe numele băiatului, Ştefan) şi cu trei locuinţe, ultima, achiziţionată anul acesta, tot pe numele fiului. În schimb, are un salariu mare – 163.000 pe an, la care se adaugă 5.000 de euro obţinuţi din închirierea unui apartament.

Viceprimarul Gabriel Harabagiu a încasat anul trecut un venit net de 150.819 lei. Este una dintre puţinele modificări din declaraţia de avere, care a rămas neschibată: cinci terenuri, două case, două maşini. Tot cinci terenuri are şi vicele Radu Botez, care a obţinut din activitatea în Primăria Iaşi şi Consilul Local, cumulat, 138.000 lei.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei