Beat fiind, a ars de viu în casă
Dimensiune font:
Un bărbat a ars de viu în timp ce dormea * după ce a băut bine cu un amic, el a adormit cu ţigara aprinsă în mână
Incendiu devastator, la Bălcăuţi, judeţul Suceava. Un bărbat a ars de viu în timp ce dormea după ce a lăsat aiurea o ţigară aprinsă. Pompierii au muncit timp de 4 ore ca să stingă focul şi au avut nevoie de 4 autospeciale. La sosirea echipajelor pompierilor militari ardeau casa şi o parte din anexele gospodăreşti ale proprietăţii, focul fiind extins şi la vecinătăţi. Au ars casa şi bucătăria de vară, dar şi o parte din acoperişul unui adăpost de animale (10 mp). La proprietatea învecinată au fost afectate parţial două anexe, respectiv 4 mp din acoperişul bucătăriei de vară şi 8 mp din acoperişul unei magazii de lemne. În timpul cercetării cauzei izbucnirii incendiului, în bucătăria de vară a primului proprietar au fost găsite rămăşiţe carbonizate, care păreau a fi umane. Criminaliştii au confirmat bănuielile pompierilor şi au stabilit că rămăşiţele aparţin unui bărbat de 38 de ani, un amic al proprietarului.
Ce spun pompierii
Conform ISU Suceava, incendiul a izbucnit mai întâi la bucătăria de vară, apoi s-a extins rapid. Focul a pornit de la o ţigară lăsată aprinsă tocmai de cel care a fost găsit carbonizat, patul în care dormea acesta fiind aprins prima dată. Pompierii au salvat adăpostul de animale din prima gospodărie şi proprietatea învecinată. Imobilul de la care a pornit incendiul este proprietatea lui Gheorghe Nejnec. Cadavrul carbonizat aparţine lui Gabriel Manuel Sfichi (38 ani), din comuna Bălcăuţi, sat Negostina. Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că Gheorghe Nejnec şi Gabriel Manuel Sfichi au consumat băuturi alcoolice la un magazin din localitatea Negostina, apoi au mers acasă la Nejnec, unde au continuat să bea. Spre seară, cei doi au fost văzuţi de vecini aflându-se în faţa imobilului în stare avansată de ebrietate. Amicul de pahar al proprietarului s-a culcat în bucătăria de vară, însă a uitat o ţigară aprinsă. Prejudiciul în acest caz se ridică la aproximativ 60.000 lei. Locuinţa lui Gheorghe Nejnec nu este asigurată.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau