* mii de oameni s-au închinat la rămăşiţele pământeşti a 9 preoţi, îngropaţi în Cimitirul Eternitatea * descoperirea a fost făcută de reprezentanţii Urban Serv
O veste adusă de angajaţii Urban Serv a stârnit indignare printre locuitorii Botoşaniului. Oamenii au aflat că ani de zile şi-au pus credinţa într-un mormânt gol.
Foarte mulţi botoşăneni obişnuiau ca în fiecare duminică să se închine la un mormânt din Cimitirul „Eternitatea”, unde ştiau ei că ar fi înmormântaţi 9 preoţi, deşi pe plăcuţa comemorativă erau trecute doar trei nume.
Zile trecute, reprezentanţii Urban Serv, societate care are cimitirul în administrare, au vrut să amenajeze mormântul şi au cerut aprobarea Protopopiatului. Conducerea lăcaşului de cult şi-a dat acordul pentru deschiderea mormântului, în care nu s-a găsit nimic.
Misterul din groapa goală
„Am făcut această acţiune ca să elucidăm un mister şi să fim corecţi şi faţă de cei vii şi faţă de cei morţi. Avem un cult al morţilor şi ne-am pus problema că dacă ei sunt înmormântaţi acolo, suntem datori să facem o pomenire, să respectăm rânduielile noastre creştineşti. Este firesc gestul şi actul de cult pe care îl facem pentru cei răposaţi. Pentru cei care veneau, aprindeau o lumânare şi se rugau trebuia să clarificăm dacă odihneşte cineva în mormânt”, a declarat protopopul Lucian Leonte.
Acesta a menţionat că mormântul este unul comemorativ şi datează din 1921. „Nu există oseminte acolo. Noi nu deţinem documente de arhivă în care să fie consemnat că s-a construit un astfel de monument pentru preoţi care au luptat în Primul Război Mondial şi singura soluţie era să se sape în groapă. Am clarificat pentru toată lumea, nu există preoţi înmormântaţi în acest loc”, a declarat protopopul Leonte.
Preotul le-a recomandat credincioşilor să se roage în biserică şi nu la un mormânt gol.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau