Cel mai mare târg de utilaje agricole se află acum la Iaşi
Dimensiune font:
* peste 200 de reprezentanţi din diverse domenii ale agriculturii sunt prezenţi, începând de astăzi şi până duminică, la unul dintre cele mai mari târguri de profil din ţară – Agralim
Târgul Agralim propune, pentru câteva zile, cel mai amplu spectacol agricol din Moldova. Aici vor avea loc reuniuni între marii fermieri locali, experţi, finanţatori, dar şi producători, toate cu scopul dezvoltării agriculturii. Peste 200 de companii le prezintă fermierilor din Moldova noutăţi în domeniul agricol, fiind expuse tractoare de sute de cai putere, combine şi utilaje dintr-o gamă largă.
Târgul şi-a deschis porţile începând de azi, în Parcul agroindustrial TransAgropolis din comuna Leţcani, situat la drumul european E583, însă zilele de sâmbătă şi duminică vor fi cele mai aşteptate, deoarece va avea loc Festivalul micilor producători, în cadrul căruia ieşenii se vor putea delecta sau vor putea achiziţiona produse din fermele Moldovei, direct de la producători. Tot în cele două zile, participanţii vor putea asista la diverse concerte.
Târgul Agralim nu se află la prima ediţie, iar anul acesta a adunat laolaltă peste 150 de reprezentanţi din diverse domenii ale agriculturii, aceştia prezentând o gamă largă de autovehicule de întreţinere şi prelucrare a solului. Maşinăriile sunt destinate, atât agricultorilor cu 2-3 ha de pământ, cât şi celor cu sute de hectare.
Pentru a putea participa la târg trebuie să beneficiaţi de una dintre modalităţile de acces, fie invitaţie de vizitare, pe care o primiţi din partea expozanţilor/ partenerilor/ organizatorului, fie pe bază de bilet de intrare, achiziţionat de la casele de bilete din cadrul expoziţiei, în valoare de 8 lei/persoană pe zi. Copii cu vârsta de până la 16 ani au intrarea gratuită. Şi persoanele cu dizabilităţi pot intra în mod gratuit. Accesul vizitatorilor în expoziţie este permis de vineri până duminică, după programul: vineri şi sâmbătă între orele 9 şi 17 şi duminică între orele 9 şi 14. Alina LUPU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau