Chefuri sindicale la Ciric, de 1 Mai
Dimensiune font:
Inaugurarea bazei de agrement Ciric, programată să fie redată marelui public pe 1 Mai, va coincide cu mari manifestări în notă relaxantă ale sindicatelor ieşene. În cea mai mare parte a lor, acestea vor fi organizate de către sindicatele din cadrul ramurilor industriale şi neindustriale de pe raza municipiului. „Mai ales sindicatele vor fi chemate la manifestări de 1 Mai în zona Ciric, acolo unde fiecare va face ce va considera de cuviinţă, dar într-un cadru organizat. Vom monta şi nişte grătare, în jur de 50, pe zonele în care pot fi instalate. Sindicatele, atât cele care ţin de municipiul Iaşi şi nu numai, pot veni acolo pentru a organiza manifestări specifice acestei zile”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. (N. Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau