Cinci ani de puşcărie, după ratarea unui furt de iepuri

puscarie  -465x390

Dimensiune font:

| 19-11-2021 08:23

Sentinţa dată alaltăieri de Curtea de Apel Iaşi e definitivă. Ionuţ O. (31de anhi) din Lespezi va face cinci ani de temniţă în urma a două infracţiuni ce par, mai degrabă, decupate din comediile  anilor '40, decât din realitatea cotidiană.

Prima faptă s-a consumat în seara de 1 februarie 2018. Ionuţ era taximetrist rural neacreditat, făcea transporturi nefiscalizate cu căruţa proprietate personală. Contactat de un anume Benone U., a dus un bagaj voluminos din Lespezi până în Sireţel, la Mihai M. Recunoscător, destinatarul l-a omenit pe căruţaş cu rachiu din belşug, au schimbat câteva vorbe, iar musafirului i s-a pus pata pe orătăniile din curte. În special, pe cei patru iepuri. Dar nici cocoşul nu-i era indiferent. Pe la ora 20.00 a mimat că se retrage la domiciliu, dar s-a oprit la cârciuma din sat. I-au trebuit 300 ml de vodcă pentru a concepe planul atacului.

Uscătorul de rufe, pe post de scară de asalt

Era ora 21.15 când s-a întors acasă la Mihai. N-a bătut în poartă şi a căutat să nu facă deloc zgomot. A folosit, pentru escaladarea gardului şi pentru a ajunge în coteţ, un uscător e rufe fabricat din aluminiu. Băuse prea mult şi-şi pierduse îndemânarea. A încercat să bage cei patru iepuri şi cocoşul într-un sac de rafie, dar a dat rateuri la foc automat. În plus, cocoşul s-a pus pe cotcodăcit strident, fapt care a alertat întreaga familie a lui Mihai. Au ieşit cu toţii în ogradă, l-au recunoscut pe Ionuţ după îmbrăcăminte şi l-au somat să se oprească. Acesta a aruncat sacul cu orătănii, a sărit gardul şi dus a fost. Deşi n-a izbutit să fure nimic, căruţaşul clandestin s-a ales cu dosar penal pentru furt. Mihai avea instalate camere de supraveghere, iar imaginile înregistrate au consituit probe indubitabile. Hoţul a fost, totuşi, judecat în stare de libertate.

Nefiind niciun prejudiciu, procurorul de caz nu s-a agitat prea mult cu redactarea rechizitoriului, aşa încât Ionuţ a prins curaj şi a recidivat.

O bicicletă în schimbul oii decedate

În data de 4 noiembrie 2019, Vasile C. a fost la o înmormântare în Dumbrava, iar la praznic a tot închinat păhărel după păhărel. La ora 15.00, când a plecat spre casă, era în prag de comă alcoolică. Deşi a fost îndemnat de ceilalţi meseni să se odihnească, Vasile n-a vrut cu niciun chip. S-a suit pe bicicleta sa şi a pornit spre Lespezi. L-a sunat fiică-sa şi i-a spus să se oprească la magazin, să mai cumpere de unele, de altele. Omul s-a conformat, dar a mai şi servit o sută de vodcă. Însă nu de la asta i s-a tras, pur şi simplu a avut ghinionul să facă o pană de cauciuc.

În timp ce se chinuia să repună în funcţiune velocipedul, a apărut Ionuţ cu celebrala lui căruţă, trasă de un cal mare, de culoare albă. Nici el nu era mai treaz, tocmai îşi cumpărase o oaie pe care o legase strâns de lada vehiculului. Ionuţ s-a oferit să-l ducă pe naufragiat acasă, l-a ajutat să urce în căruţă şi a aruncat bicicleta peste oaie. În urma impactului, cornuta a sucombat. Căruţaşul a realizat tragedia abia după vreo zece minute şi s-a enervat teribil. L-a luat la pumni pe Vasile, aruncându-l din căruţă. După ce, în prealabil,  i-a confiscat portofelul în care erau 70 lei şi telefonul mobil. Era ora 18.50. Îngrijorată, fata lui Vasile a sunat, Ionuţ a răspuns, susţinând că telefonul este al lui şi că-l deţine de vreo doi ani.

Tânăra şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva cu tatăl ei şi a sunat la 112. Ionuţ s-a întors la stâna de unde cumpărase oaia, a aruncat hoitul într-un şanţ şi a încercat un barter cu ciobanii. Bicicleta contra unei mioare vii. Aceştia au refuzat târgul, aşa că Ionuţ a fost prins câteva minute mai târziu cu corpul delict în căruţă. De data aceasta, poliţiştii l-au încătuşat, iar el a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv.

Magistraţii de la Judecătoria Paşcani au dat, în luna aprilie a acestui an, o sentinţă dură. Cinci ani de închisoare cu executare. Ionuţ a formulat apel, fiind de părere că instanţa de fond a fost prea aspră, că „ar fi trebuit să dea dovadă de un pic mai multă clemenţă”, că ar fi meritat o condamnare cu suspendare şi că are mai bine de un an de când s-a lăsat de băut. Argumentele au fost insuficiente pentru judecătorii de la Curtea de Apel, care au confirmat, alaltăieri, sentinţa primei instanţe. Cinci ani după gratii. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei