Ciocolata i-a adus un dosar penal
Dimensiune font:
Agenții din cadrul Secției I de Poliție au fost sesizați zilele trecute de reprezentanții unei societăți comerciale cu privire la faptul că au surprins o tânără în timp ce ar fi încercat să fure produse din magazin.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că o tânără de 25 de ani, din comuna Miroslava, ar fi intrat într-un magazin din municipiul Iași și ar fi furat mai multe bunuri (ciocolată, deodorant, detergent, unt), cauzând un prejudiciu de aproximativ 80 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar cercetările continuă. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau