Circulaţie îngreunată pe podul de la Preluca
Dimensiune font:
Este vorba despre DN15, la care drumarii au reînceput reparaţiile * lucrările au început în 2018, după ce câţiva ani înainte şoferii s-au plâns că podul prezintă riscuri în ceea ce priveşte securitatea traficului rutier * reparaţiile trebuiau terminate, însă termenele nu au fost respectate
Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi a reluat lucrările la podul de pe DN15, km 302+570, peste pârâul Secu, între localităţile Vaduri şi Preluca din judeţul Neamţ. Lucrările sunt executate de SC C-ON Trust Engineering SRL Bacău, sub supravegherea DRDP Iaşi.
Ce vor face drumarii
În conformitate cu proiectul aprobat, se va efectua îndepărtarea straturilor asfaltice şi refacerea căii de rulare pe partea stângă (aval) a podului. „Având în vedere normele tehnice în vigoare şi proprietăţile materialelor utilizate, lucrările vor dura 36 de zile, în funcţie de condiţiile atmosferice. Durata este determinată în special de timpul de întărire a betonului din placa de suprabetonare (28 de zile). Mai menţionăm că, în această perioadă, au fost efectuate o serie de încercări pe structura podului, solicitate de către Inspecţia de Stat în Construcţii. Odată cu reluarea lucrărilor, circulaţia pe acest obiectiv se va efectua pe o singură bandă, alternativ, pe ambele sensuri. Traficul în zonă va fi semnalizat corespunzător şi semaforizat, pentru un nivel maxim de siguranţă şi confort”, au precizat cei de la DRDP Iaşi. Lucrările la pod au început în iunie 2018, după ce câţiva ani înainte şoferii, dar şi riveranii au dau numeroase semnale că podul prezintă numeroase riscuri în ceea ce priveşte securitatea traficului rutier. Lucrarea trebuia terminată în septembrie 2018, însă termenul nu a fost respectat din cauza mai multor probleme de ordin tehnic. Până în noiembrie, cu greu, constructorul a terminat un sens de mers, Bicaz-Piatra Neamţ. Acum au revenit în atenţie cozile de maşini pe kilometri întregi, nervi şi claxoane, dar şi stilul de lucru tipic românesc, de care se plâng toţi şoferii.
Georgiana NEGHINĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau