26tentative

Dimensiune font:

Condamnați în „Săptămâna Patimilor”, pentru că au vrut să facă moarte de om!

| 26-04-2019 09:00

 

doi ieșeni au fost condamnați de către judecători * aceștia au fost acuzați că ar fi încercat să facă moarte de om * în total, cei doi au primit o pedeapsă de aproape un deceniu de închisoare

 

Doi indivizi s-au ales cu pedepse din partea magistraților ieșeni, după ce au fost acuzați că au încercat să facă moarte de om.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri condamnarea lui Vasile P. la șapte ani de pușcărie, pentru tentativă la omor.

Instanța obligă inculpatul să achite părţii civile suma de 30.000 de lei, din care suma de 10.000 de lei reprezintă daune materiale, iar suma de 20.000 de lei - daune morale”, au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul ieșeanului a început pe data de 9 mai 2018. Asta, după ce magistrații au dispus reținerea și, mai apoi, arestarea preventivă a individului, începând cu data de 15 aprilie 2018.

Conform anchetatorilor, în urmă cu aproximativ un an, după un conflict spontan, acesta ar fi atacat un bărbat cu o coasă cu două coarne şi coadă din lemn. În urma incidentului, la fața locului au fost chemate echipaje medicale și de Poliție. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Prof.dr. Nicolae Oblu”, din Iași, unde medicii au concluzionat că viața acesteia a fost pusă în pericol.

Alt caz, altă pedeapsă

Un alt individ a fost pedepsit de către magistrații ieșeni, sub aceeași acuzație.

Așadar, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Costel C. la pedeapsa rezultantă de doi ani și șase luni de închisoare, pentru tentativă la omor și furt calificat.

Nici această decizie nu este definitivă, ea putând fi contestată. Procesul individului a început pe data de 20 decembrie 2018. Asta, după ce bărbatul fusese reținut și, mai apoi, arestat preventiv începând de pe data de 10 noiembrie 2018.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în urmă cu mai bine de un an, pe data de 9 noiembrie 2018, Costel C. ar fi atacat un bărbat.

În urma incidentului, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgențe „Sfântul Spiridon”, de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Iași.

Medicii au constatat că viața victimei a fost pusă în pericol din cauza leziunilor suferite. Ciprian NEDELCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 

 

Publicaţie de vânzare a SC Macormar Invest SRL LD EXPERT GRUP IPURL, lichidatorul judiciar al debitoarei SC Macormar Invest SRL, cu sediul în Sat Pralea, Comuna Căiuți, Jud. Bacău, CUI 17013846 RC J4/2236/2004 - societate în faliment, Dosar nr. 199/110/2016 - Tribunalul Bacău, în temeiul Legii nr. 85/2014, vinde prin licitaţie publică cu strigare următoarele bunuri mobile: Autoutilitară Volkswagen Transporter 70X02D, nr. înmatriculare BC 91 VID, nr. Omologare B112151111J70E2, an fabricație 1997, număr identificare WV1ZZZ70ZVH038335, cilindree 1.896 cmc, combustibil motorină, culoare verde - Preț 7.700 lei; Autovehicul Volkswagen Golf Variant, nr. înmatriculare BC 06 TDN, nr. omologare ABVK1N1911T13E3, an fabricație 2001, număr identificare WVWZZZ1JZ1W579319, cilindree 1.896 cmc, combustibil motorină, culoare alb - Preț 4.760 lei; Autoutilitară N3 MAN TGA 18463 - autotractor, nr. înmatriculare BC 15 VID, nr. omologare BJMATG1D11B95R3, an fabricație 2001, număr identificare WMAH05ZZZ1M326355, cilindree 12.816 cmc, combustibil motorină, culoare roșu - Preț 27.790 lei; Semiremorcă KOGEL SNC024, nr. înmatriculare BC 05 EDX, nr. omologare D121150011B3800, an fabricație 2003, număr identificare WK05NC02430708571, culoare galben - Preț 8.540 lei. Bunurile mobile se vând în bloc sau individual. Prețurile nu conțin TVA. Licitaţiile vor avea loc în datele de 27 mai, 03 iunie, 10 iunie, 17 iunie, 24 iunie 2019, ora 11.00, la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării caietului de sarcini de 250 lei; - dovada achitării taxei de participare de 250 lei; - dovada achitării cauţiunii de 30% din preţul de pornire al licitaţiei; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare şi contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul RO19 RZBR 0000060008744407 deschis la Raiffeisen Bank pe numele LD Expert Grup IPURL, iar cauţiunea se va achita în contul nr. RO64BRDE380SV46276803800 deschis pe numele debitoarei SC Macormar Invest SRL la BRD-Groupe Societe Generale. Cererile de participare se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, cel mai târziu cu o zi înainte de ziua şi ora licitaţiei. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit (5 zile calendaristice de la data licitaţiei) duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Publicația de vânzare se completează cu prevederile din Caietul de sarcini. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar cel târziu cu 3 zile înainte de ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar - telefon: 0746153363. Lichidator judiciar LD EXPERT GRUP IPURL
Publicaţie de vânzare SC Alexandra Lux SRL LD EXPERT GRUP IPURL Huşi, lichidatorul judiciar al debitoarei SC Alexandra Lux SRL, cu sediul ȋn mun. Bacău, str. Nordului, nr. 61-59, jud. Bacău, CUI 33438580, J4/689/2014, dosar nr. 3534/110/2017 pe rolul Tribunalului Bacău, în temeiul Legii nr. 85/2014, vinde prin licitaţie publică cu strigare: Autoturism Opel Zafira, an fabricaţie 2009, cilindree 1686 cmc, sursa de energie motorină, număr de înmatriculare BC-03-HBB, la preţul de pornire de 14.400 lei (fără TVA). Licitaţiile vor avea loc în datele de 24 şi 31 mai, 07 iunie 2019, orele 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: a.cerere de participare la licitaţie; b.dovada achitării cauţiunii - 10% din preţul de pornire al licitaţiei; c. dovada achitării taxei de participare in suma de 500 lei; d.dovada achitării caietului de sarcini în valoare de 500 lei; e.documentele care atestă identitatea şi calitatea participantului la licitaţie, după cum urmează: actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare şi contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul RO19 RZBR 0000060008744407 deschis la Raiffeisen Bank pe numele LD Expert Grup IPURL, iar cauţiunea se va achita în contul nr. RO64 BRDE 380SV 48114953800 deschis la BRD-GSG SA pe numele debitoarei SC Alexandra Lux SRL. Înscrierile se fac la biroul lichidatorului judiciar din Bacău, B-dul Unirii, nr. 30, et. 3, cam. 2, jud. Bacău, cu o zi ȋnainte de data desfăşurării licitaţiei. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit, 5 zile de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunului, care va fi scos din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor se va adresa lichidatorului judiciar cu cel puţin 48 de ore înaintea licitaţiei. Informaţii lichidator judiciar la numărul de telefon 0746153363. Lichidator judiciar LD Expert Grup IPURL Practician în insolvenţă Lazăr Dumitru
Două ieşence bete şi bătute de concubini au ajuns la spital. Una dintre ele era scoasă recent din ştreang
25/05/2019 12:38

Două femei din Iaşi au ajuns pe mainile medicilor băute şi bătute de concubini. Una dintre ele, in varstă de 46 de ani, a fost lovită cu sălbăticie de partenerul de viaţă tocmai pentru că băuse. ...

Razie în traficul din oraș
25/05/2019 12:00

  Politistii din cadrul Biroului Rutier au actionat zilele trecute in municipiul Iasi, pentru combaterea accidentelor si cresterea gradului de sigurantă. Au fost date 69 de amenzi, dintre care nouă pent ...

FIE 2019: Marșul Absolvenților și concertul „100+1 pentru România”
25/05/2019 11:00

  COMUNICAT DE PRESĂ     FIE 2019: Marsul Absolventilor si concertul „100+1 pentru Romania”   Vineri, 24 mai, in cadrul celei de-a VII-a editii a Festivalului Internationa ...

Aproape 30 de șoferi, lăsați fără carnete
25/05/2019 11:00

  Politistii ieşeni au intervenit recent la peste 100 de incidente, cele mai multe fiind sesizate prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgentă 112. Acestia au dat 309 amenzi, in cuantum de ...

Proiecte pentru finanțări nerambursabile în Bacău
25/05/2019 10:45

    Consiliul Judetean Bacău va lansa in luna iunie concursul de proiecte destinate activitătilor non-profit, finantate in baza Legii nr. 350/2005. Pană la această dată au fost elaborate pache ...

Vaslui: O ambulanta s-a impotmolit in noroi - Pacientul la care se ducea a murit
25/05/2019 10:32

 Un barbat de 51 de ani a decedat, sambata, in comuna Delesti, din judetul Vaslui. Rudele acesteia au sunat la 112 dupa ce l-au gasit in stare de inconstienta, dar ambulantat rimisa la fata locului a ...

VIDEO/FOTO  din dronă. Imagini în premieră cu Centura Bacău și primii 16 km de autostradă din Moldova (A7)
25/05/2019 10:00

 Lucrările la Varianta de Ocolire Bacău, un proiect de 30 de km lungime din care 16,27 km, intre DN2 Sud si DN2 Nord, reprezintă prima bucată de autostradă (A7) din Moldova. Constructorul UMB a incepu ...

Condamnaţi după ce au încercat să jefuiască o pensionară!
25/05/2019 10:00

  Doi minori au fost condamnaţi de magistraţi, după ce au fost acuzaţi de comiterea unei fapte foarte grave. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus pedepsirea celor doi adolesc ...

CELE MAI NOI PROIECTE IMOBILIARE DIN IASI 25 05  .2019
25/05/2019 09:00

        80% dintre dezvoltatorii imobiliari din judetul Iasi sunt deja partenerii nostri. Pentru o ofertă personalizată de promovare a proiectului imobiliar, vă rugăm să ne&nb ...