Controale ample privind salubrizarea râurilor din Bucovina
Dimensiune font:
Verificările au început de ieri şi vor fi coordonate de către prefectul Mirela-Elena Adomnicăi
Trei comisii mixte constituite prin ordin de prefect verifică, începând de ieri, modul în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şanţuri şi rigole în localităţile judeţului Suceava, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari.
Prefectul Mirela-Elena Adomnicăi este coordonatorul acestor comisii, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Din comisii fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, Sistemului de Gospodărire a Apelor, ai Gărzii de Mediu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”. La solicitarea comisiilor, la acţiune vor participa şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere. Cele trei comisii vor desfăşura activitatea în teren până la data de 30 aprilie, conform unui program stabilit pe cursuri de apă şi localităţi. Conform ordinului, în calitatea lor de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, primarii unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava vor sprijini activitatea comisiilor constituite
Controlul vizează existenţa depozitelor de deşeuri şi de material lemnos pe malurile şi în albiile cursurilor de apă precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor care prin antrenare pot conduce la obturarea scurgerii, a depozitelor de material lemnos pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite, modul în care au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi, precum şi cursurile de apă pe raza localităţilor.
Totodată, vor fi verificate zonele nesalubrizate de pe cursurile de apă unde s-au produs inundaţii în anul 2018 (inclusiv cele semnalate de autorităţile publice locale), stadiul măsurilor şi lucrărilor de remediere realizate, precum şi măsurile dispuse la nivel local, pentru remedierea deficienţelor.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau