Debut ruşinos al lucrărilor pe strada Smârdan
Dimensiune font:
Prezenţa unui singur utilaj şi a doi muncitori nu îi îndreptăţesc pe locuitorii zonei să spere că modernizarea străzii va fi gata până pe 14 noiembrie. Există o senzaţie de deja-vu, atât timp cât lucrările efectuate aici în 2015, despre care se spunea că vor dura trei luni, s-au întins pe durata unui an!
Începând de luni, 2 octombrie, angajaţii Conest SA au demarat lucrările de modernizare pe strada Smârdan. Acestea au început pe tronsonul cuprins între strada Sf. Lazăr şi strada Barbu Lăutaru, spre Bucşinescu, zonă închisă circulaţiei auto în condiţiile în care puţinii muncitori prezenţi pe şantier se ocupă doar cu demontarea bordurilor vechi. Ieşenii din zonă sunt de părere că termenul fixat de municipalitate pentru finalizarea lucrărilor – 14 noiembrie, nu va fi respectat, aşa cum, de altfel, au stat lucrurile şi în 2015. „Când au schimbat ţevile de termoficare, ne-au ţinut în mizerie şi praf timp de un an. Probabil că tot aşa vor sta lucrurile şi acum. Logic ar fi fost să înceapă lucrările mai devreme, sau în primăvară. Acuşi vine iarna şi tare mi-e teamă că vor suspenda lucrările până prin martie”, spune unul dintre rezidenţi. Afirmaţiile sale au fost confirmate de prezenţa pe şantier a unui singur utilaj, cu rolul demontării bordurilor vechi pe ambele sensuri de mers.
Doi ani de aşteptări
Şantierele de pe strada Smârdan au provocat în permanenţă dureri de cap ieşenilor. În 2015, lucrările la reţeaua de termoficare, despre care se spuneau că vor dura trei luni, s-au întins pe durata unui an. Locuitorii din zonă au suportat cu stoicism poluarea fonică a utilajelor, praful stârnit de acestea şi un ritm de lucru extrem de lent, sperând, în final, că vor avea parte de un carosabil adecvat unei circulaţii cât de cât decente. Din păcate pentru ei, schimbarea conductelor nu a fost urmată de o asfaltare imediată, aceasta având loc abia anul trecut. Mai mult decât atât, trotuarele au fost lăsate de izbelişte, arătând mai prost decât înaintea demarării şantierului. Practic, prin deschiderea actualului şantier se doreşte rezolvarea unor probleme care puteau fi tranşate încă de acum doi ani. Dan CONSTANTINESCU
* * *
Modernizarea străzii Smârdan face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Vor fi reabilitaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: str. Smârdan (630 metri), şos. Bârnova (2,9 kilometri), str. Petre Vancea (607 metri), bd. Primăverii (602 metri), str. Moşu (382 metri) şi str. Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA.
* * *
În 2015, lucrările de pe Smârdan au făcut parte dintr-un proiect european de modernizare a magistralei 2 de termoficare, în valoare de 46,5 milioane de lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau