Discuţii privind procesul de bugetare participativ
Dimensiune font:
* la acestea au participat reprezentanţi din Târgu Neamţ, Agapia şi Răuceşti * aceştia s-au familiarizat cu scopul şi obiectivele proiectului, dar şi cu modul de desfăşurare a unui proces de bugetare participativă
Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ a organizat, săptămâna trecută, Cafeneaua publică cu tema „Cum cheltuim banii la Târgu Neamţ?”. Acţiunea face parte din proiectul „Administraţie transparentă – cetăţenie responsabilă. Dezvoltarea democraţiei locale şi a participării cetăţeneşti în adoptarea politicilor publice în România” cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.
Reprezentanţi ai administraţiei publice din Târgu Neamţ, Agapia şi Răuceşti, reprezentanţi ai ONG-urilor, ai instituţiilor din cele 3 localităţi şi oameni de afaceri, s-au familiarizat cu scopul şi obiectivele proiectului, dar şi cu modul de desfăşurare a unui proces de bugetare participativă. Dezbaterile s-au axat pe patru teme: parteneri din comunitate care pot contribui la organizarea unui astfel de proces; identificarea liniilor din bugetul local ce pot fi puse la dispoziţie pentru realizarea acestui proces; tipuri de proiecte propuse de comunitate care pot fi susţinute prin acest proces; metode şi instrumente ce pot fi utilizate într-un proces de bugetare participativă.
Printre proiectele ce ar putea fi implementate în cele trei localităţi, identificate de participanţii la dezbateri, se numără: îmbunătăţirea şi reabilitarea infrastructurii (drumuri, apă şi canalizare); reabilitare şi înfiinţare spaţii verzi; amenajarea bazelor sportive din şcoli; achiziţionarea de cărţi la bibliotecile din localităţi dar şi la cele din şcoli: crearea unui centru de informare turistică; modernizarea sistemului informatic în şcoli şi primării. Cât priveşte sursele de finanţare ce pot contribui la derularea procesului de bugetare participativă acestea ar putea fi următoarele: bugetele locale, virările de credite şi rezerva bugetară, dar şi surse nerambursabile ce pot fi accesate asigurând partea de cofinanţare cu venituri proprii sau/şi parteneriatul public-privat; surse materiale ce pot veni din partea agenţilor economici locali şi a noilor investitori care trebuie atraşi în zonă. „Pentru a pune în practică procesul de bugetare participativă, participanţii au considerat că este necesară o bună organizare, astfel încât s-a propus constituirea unei comisii care să facă legătura între societatea civilă şi administraţia publică locală. Această comisie va centraliza ideile şi propunerile societăţii pentru a fi transformate în proiecte sau incluse în strategia pe termen lung a oraşului”, a precizat coordonatorul proiectului APD Târgu Neamţ, Ela Raluca Gherasim. Următoarea întâlnire va fi în cadrul unui seminar de instruire care îşi propune să ofere societăţii civile informaţii despre procesul de bugetare participativă, să dezvolte un set de activităţi în cadrul celor trei localităţi.
Ingrid Ciofoaia
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau