Donaţie de carte pentru Biblioteca „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi
Dimensiune font:
Urmare a demersului Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, de strângere, printr-o campanie publică, de cărţi în limba română pentru bibliotecile din regiunea Cernăuţi, s-a constituit un fond de carte de circa 1.500 de volume.
Din acestea, 255 de volume au ajuns zilele trecute la Biblioteca „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi, urmând ca, în perioada următoare, să mai fie aduse de la Suceava încă 250 de exemplare. Directorul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, Gabriel Cărăbuş, care a remis donaţia de carte bibliotecii cernăuţene, a spus că, în ultima parte a anului trecut, au mai fost dăruite câte 350 de volume bibliotecii raionului Herţa şi bibliotecii din Mahala, iar alte 350 de cărţi vor ajunge în curând la biblioteca din Crasna.
La Cernăuţi, cărţile au fost preluate de Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, directorul general al Editurii „Alexandru cel Bun”, şi de scriitorul Ilie Tudor Zegrea, preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din regiunea Cernăuţi.
Donaţia de carte a fost primită cu bucurie, volumele, adunate prin campania publică iniţiată de biblioteca suceveană, contribuind la satisfacerea cerinţelor de lectură în limba română ale cititorilor cernăuţeni. Directorul bibliotecii sucevene, Gabriel Cărăbuş, mulţumeşte tuturor celor care au sprijinit această iniţiativă şi adresează un nou apel, de a veni şi în sprijinul românilor din Basarabia cu donaţii de carte, donaţii care pot fi făcute la sediul bibliotecii publice sucevene.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau