Făurarul. Luna Lupilor

Luna februarie, a doua din an, mai este cunoscută şi ca Făurar, Fluierar sau Luna Lupilor. Superstiţiile păstrate în folclor pentru această perioadă sunt legate, în general, de prevestire a vremii pe parcursul anului. În calendarul popular, Făurarului, așa cum i se spune lunii februarie, i se atribuie multe misiuni. Acum începe logodna păsărilor, se schimbă vremea, se strâmbă pârtiile şi dau în primăvară, că doar iarna mai are de stat doar o lună. Dar frigul încă mai face legea, mai ales că în unii ani, februarie îşi mai dă arama pe faţă, ca să arate că este tot lună de iarnă. Aşa că mai aruncă şi câte un pui de ger de crapă oul corbului. Oamenii satului spun că în luna lui februarie crapă ouăle corbului, când e ger, şi atunci ies puii din găoace. Şi-i mai bine să iasă puii din găoace, că, dacă martie prinde ouăle de corb neplesnite, le mănâncă furnicile.
Numele de „Făurar” este inspirat de fierari, adică „făurarii în fier”, care pregăteau fierul plugului pentru arat. În februarie, noaptea îngheaţă pământul, iar ziua se dezgheaţă, cu alternanţe mari de temperatură, ce aduc aminte şi de iarnă şi de primăvară.
În această perioadă, gospodarii încep pregătirile pentru muncile câmpului sau în livezi. Se spune că, dacă va cânta bufniţa, e semn de primăvară timpurie, iar dacă Faur este urât, luna mai va fi frumoasă. Se mai spune că zăpada de Făurar întăreşte semănăturile.
Pe 1 februarie, este cunoscut un obicei numit „Gurbanul viilor”. Bărbaţii obişnuiau să meargă în vii, să dezgroape sticle îngropate din toamnă, să facă foc, să mănânce şi să bea şi apoi să joace şi să sară peste foc. La asfinţit, oamenii se întorceau în sat cu făclii aprinse şi continuau petrecerile în familie. Se spune că nu e bine să începi să munceşti fără să dai întâi de pomană, pe 1 februarie. Femeile obişnuiau să dea de pomană turte de mălai, la muşuroiul furnicilor, pentru ca lăcustele, gângăniile, cărăbuşii să nu le strice semănăturile. Ziua de 1 Februarie mai este cunoscută şi Ursina, sunt respectate obiceiuri ca să nu mănânce ursul vitele din gospodărie. În prima zi a lunii este prăznuit și Sfântul Trif, patronul omizilor, lăcustelor, viermilor şi gândacilor. În multe sate, în această zi se sfinţeşte apa şi se stropesc pomii cu agheasmă pentru a alunga omizile. Femeile nu lucrează şi dau câte un căuş de mălai la cerşetori pentru ca gângăniile să nu le strice semănăturile. Pe 1 februarie este şi hramul zarzavagiilor, care respectă sărbătoarea din credinţa că astfel le vor fi păzite grădinile.
Pe 2 februarie se ţine „Târcolitul viilor”. Capul familiei merge la vie, dimineaţa, cu bundarete (un fel de caltaboş) şi o sticlă de vin în traistă. Acolo, dă ocol viei de trei ori, pune câte o bucată de bundarete la fiecare colţ al viei, retează o coardă, o unge cu funingine amestecată cu untură şi bea o gură de vin. În final, spune o incantatie-monolog: „Doamne, să-mi faci strugurii ca bundaretele de mari!/ Bună dimineaţa, vie!/ Mulţumesc, Ilie!”. Coardele se pun cruciş pe piept, se duc acasă, se plantează şi devin „norocul viţei de vie”, apoi urmează praznicul Streteniei.
Se spune că cine nu ţine Stretenia n-are spor în casă. Se ţine, căci e rea de lupi, care acum se împerechează.
În calendarul ortodox, în prima zi a anului viticol este trecută sărbătoarea Întîmpinarea Domnului. În popor se spune că acum se întâmpină iarna cu primăvara, iar prin intermediul ursului, care iese din bîrlog, se pot face şi previziuni meteorologice. Se spune că de Ziua Ursului (2 februarie), Moş Martin iese din bârlog ca să-şi privească umbra pe zăpadă. Dacă nu o vede, îşi dărâmă bîrlogul, chiar dacă este frig, semn că primăvara stă să vină. Dacă-şi vede umbra, se speriei, fuge înapoi în culcuş şi iese abia după şase săptămâni, că atât va mai dura iarna. Ziua este numită şi Martinul mare; nu se lucrează pentru a păzi gospodăriile de lupi şi urşi. Cine mătură în casă îşi vede vitele bolnave de streche. Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sfântul Gheorghe tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică dacă până soarele e sus pe cer, de-şi vede ursul umbra – atunci vremea va fi rea. În această zi nu e bine să tai cu foarfecele, căci e rău de gândaci. În lumea satului există şi o meteorologie a păsărilor. Se spune că dacă bufniţa va cânta prin februarie, e semn de primăvară timpurie, la fel şi dacă piţigoiul aruncă triluri vesele. Când nu îngheaţă de Făurar, e semn de an mănos.
Maura ANGHEL