Igienizarea subsolurilor, o prioritate pentru administratorii de blocuri
Dimensiune font:
Termo-Service SA are echipe specializate pentru activităţile de curăţare şi igienizare a subsolurilor şi de reparaţii a instalaţiilor comune cu ajutorul cărora desfăşoară numeroase lucrări de acest gen, la asociaţiile pe care le administrează, în baza solicitărilor făcute de reprezentanţii legali ai acestora. Lucrările beneficiază de garanţie, atât pentru materialele utilizate cât şi pentru punerea lor în operă.
Beneficiile obţinute prin igienizarea subsolului sunt, pe lângă o mai uşoară întreţinere a instalaţiilor, eliminarea mirosurilor neplăcute şi a umezelii excesive din casa scării, eliminarea dăunătorilor (rozătoare şi insecte), care găsesc un mediu propice de înmulţire în subsolurile pline cu gunoaie şi apă murdară.
Unul dintre aspectele foarte importante în activitatea de administrare a condominiilor este acela de a asigura funcţionarea optimă a instalaţiilor comune. Acest lucru asigură proprietarilor de apartamente un grad sporit de siguranţa în exploatarea instalaţiilor şi eliminarea pierderilor de apa rece, caldă şi căldură, iar prin aceasta se realizează creşterea nivelului de confort al locuinţelor şi scăderea costurilor cu întreţinerea.
Peste 1.000 de subsoluri igienizate anul trecut
În 2018 Termo - Service SA a realizat peste 1.100 de lucrări de reparare a instalaţiilor din subsoluri şi de igienizare a acestora. Acest lucru a contribuit semnificativ atât la creşterea gradului de confort în acele condominii cât şi la diminuarea surselor de poluare şi la diminuarea focarelor de dăunători de pe raza Municipiului Iaşi. „În prezent ritmul de lucru este foarte ridicat, serviciile noastre fiind deja contractate pentru primul trimestru al acestui an. Asociaţiile solicită frecvent astfel de lucrări, motiv pentru care este necesar să se programeze din timp pentru ca acestea să fie efectuate. Suntem singura societate de administrare de imobile din Iaşi care realizează astfel de lucrări. Foarte multe asociaţii de proprietari solicită să fie administrate de Termo Service SA, iar noi încercăm să răspundem cât mai prompt solicitărilor”, au declarat reprezentanţii Termo - Service SA. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau