Încep înscrierile la rezidenţele FILIT pentru autori români
Dimensiune font:
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) dă startul înscrierilor în cadrul rezidenţelor pentru autori români (prozatori/dramaturgi). Iniţiativa aparţine Muzeului Naţional al Literaturii Române şi sprijină şase autori, care vor beneficia de transport, cazare timp de o lună, precum şi de o sumă forfetară de 2.000 lei.
Anul acesta continuă colaborarea cu Teatrul „Luceafărul” din Iaşi, o parte dintre locuri fiind destinată dramaturgilor români. Textele scrise de ei în rezidenţă vor fi prezentate ca spectacole-lectură în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc în perioada 3-10 octombrie, şi vor fi publicate într-un volum colectiv.
Programul cuprinde 6 rezidenţe FILIT la Iaşi (Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi). Fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie-31 octombrie, respectiv 1 iulie-8 septembrie pentru autorii de texte pentru teatru, într-un interval ales de către beneficiar.
Beneficiarii rezidenţelor vor avea obligaţia de a preda un text despre Iaşi sau o piesă de teatru (texte de minimum 10.000 semne), precum şi de a participa activ la unul dintre evenimentele culturale ale MNLR Iaşi pe perioada rezidenţei. De asemenea, în momentul publicării, autorul trebuie să menţioneze faptul că textul a fost scris cu sprijinul Rezidenţei FILIT pentru autori români.
Perioada de înscriere este 6 mai-5 iunie 2019, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa muzeul.literaturii@gmail.com. După evaluarea dosarelor, rezultatele vor fi anunţate la data de 6 iunie 2019, pe site-urile www.muzeulliteraturiiiasi.ro şi www.filit-iasi.ro.
Lansate în anul 2016, rezidenţele FILIT pentru autori români au drept scop încurajarea creaţiei contemporane şi promovarea unor locuri simbolice pentru literatura română din Iaşi. Ediţia a VII-a a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi va avea loc în perioada 2-6 octombrie şi va reuni mari nume ale literaturii şi lumii culturale.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau