Încep lucrările la un nou tronson din drumul judeţean Iaşi - Suceava
Dimensiune font:
Executantul va avea la dispoziţie 24 de luni pentru a finaliza lucrările * pe teritoriul judeţului Iaşi, comunele care vor beneficia de noul proiect sunt Rediu, Movileni, Gropniţa, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belceşti, Cepleniţa, Scobinţi, Lespezi, Sireţel
Proiectele de execuţie pentru cele două loturi prevăd lărgirea părţii carosabile, lucrări pentru transportul şi evacuarea apei pluviale, refacerea podeţelor, amenajarea de parcări şi staţii de autobuz, realizarea trotuarelor şi a zidurilor de sprijin acolo unde este necesar, semnalizare rutieră şi marcaje.
Executantul va avea la dispoziţie 24 de luni pentru a finaliza lucrările şi va asigura o garanţie de 60 de luni.
Proiectul „Regiunea Nord- Est- Axa rutieră strategică 1 Iaşi - Suceava” face parte din Planul de Dezvoltare Regională Nord – Est 2014 – 2020, Axa prioritară 6: Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1: Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, este implementat în parteneriat cu judeţul Suceava şi prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor două judeţe, din care 92 km în judeţul Iaşi. Valoarea totală a proiectului este de 486.783.115,25 lei (103 milioane de Euro) inclusiv TVA.
Pe teritoriul judeţului Iaşi, comunele care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropniţa, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belceşti, Cepleniţa, Scobinţi, Lespezi, Sireţel. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau