Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță a avut nevoie de ajutor din parte unui echipaj de deszăpezire pentru a ajunge la o gravidă de 21 de ani care avea contracții și trebuia adusă la maternitate.
Apelul la 112 a fost făcut puțin după ora 8, pentru o femeie de 21 de ani din localitatea ieșeană Ipatele, care avea contracții. Numai că ambulanța care a plecat spre gravidă a avut nevoie de ajutor, la rândul ei. Pe porțiuni mari de drumul dintre Iași și Ipatele vântul viscolea zăpada abia așezată, iar echipajul putea cu greu să înainteze. Ajutor a venit din partea unui utilaj de deszăpezire, care a mers înaintea ambulanței o parte din drum.
Astfel, tânăra mămică ce avea contracții la 5 minute, a ajuns la maternitate puțin după ora 23. Femeia este la prima sarcină și când a ajuns la Maternitatea Cuza Vodă din Iași era conștientă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau