Lascar Catargi începe să semene cu un şantier abandonat
Dimensiune font:
* dacă pe alte şantiere activitatea a fost reluată încă de luni, aici nu puteai zări ieri ţipenie de muncitor * strada decapată, munţii de pietriş şi praful dau un aspect dezolant acestei artere importante Modul în care decurg lucrările pe strada Lascăr Catargi continuă să-i irite atât pe ieşeni, cât şi pe aleşii locali. De altfel, la ultima şedinţă de Consiliu Local, unii aleşi au susţinut că, dincolo de lăudabila iniţiativă de a reabilita această importantă arteră a urbei, lucrările durează prea mult. „Strada pare un şantier abandonat. Mai mult decât atât, nu se mai poate intra cu maşina”, a spus consilierul Florin Boca. Şi cei care locuiesc aici spun că au parte, zilnic, de disconfort. „După ce au decapat strada, au lăsat-o aşa. Nu ne mai putem folosi maşinile. Când e cald respirăm praf, iar când plouă, ducem tone de noroi în casă”, spune unul din ieşenii care locuiesc în zonă.
Ieri, spre exemplu, pe Lascăr Catargi nu puteai zări nici un muncitor, semn că, spre deosebire de cei care lucrează pe şantierele din zona Fundaţie sau Ştefan cel Mare, angajaţii firmei Vega au parte de o vacanţă pascală prelungită. Reprezentanţii municipalităţii spun că lucrările vor fi reluate şi că se va intra într-un ritm susţinut, astfel încât, în cel mai scurt timp, să se treacă la asfaltări.
Un an întârziere
Lascăr Catargi, una dintre principalele străzi din Copou, a intrat într-un radical proces de modernizare încă din 2010. Lucrările începute aici se desfăşoară pe porţiunea cuprinsă între străzile Gh. Asachi şi General Berthelot şi au condus deja la decaparea asfaltului şi nivelarea solului, pentru a-l pregăti de turnarea covorului asfaltic. Potrivit informaţiilor de pe panourile amplasate pe şantier, lucrarea ar fi trebuit încheiată încă din august 2012, însă, la cum decurg lucrurile, ar fi deja o mare realizare ca până la sfârşitul acestui an ieşenii să beneficieze de asfalt şi trotuare noi. (Tudor Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau