O nouă premieră la Teatrul Național Iași

_MG_9515_result
_MG_9671_result
AFIȘ Teatru Ceva cu taitei 1

Dimensiune font:

| 15-12-2021 12:15


La Teatrul Național Iași, pe 18 decembrie, ora 18:00, la Sala Studio, va avea loc premiera producției „Ceva cu tăiței”, de Marilena Dumitrescu. Spectacolul este regizat de Irina Popescu-Boieru, iar scenografia este creată de Axenti Marfa. Piesa este câștigătoarea celei de-a doua ediții a concursului de dramaturgie „Lecturi³”, proiect lansat de Teatrul Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și revista „Alecart”.
 Inițial, piesa a fost oferit publicului sub forma unui spectacol-lectură online, cu aceeași distribuție, pe 29 martie, anul acesta; conform regulamentului, din cele cinci texte intrate în concursul ediției actuale, juriul a desemnat această piesă pentru a fi transpusă scenic, intrând astfel în repertoriul permanent al teatrului. 
„Îmi amintesc exact cum mi-a venit ideea piesei. Eram cu un prieten la o reprezentație a «Cântăreței chele» a lui Eugen Ionescu, într-un teatru independent din București. Era o scenă unde unul dintre personaje citea ziarul – așa îmi aminteam eu din text. Dorind să o updateze pentru publicul tânăr, regizorul a înlocuit ziarul cu un laptop. Nu știu cum s-a întâmplat, dar laptopul, odată deschis, a afișat un ecran alb. Momentul a fost un pic penibil și a creat o tensiune în sală, pentru că personajul trebuia să facă comentarii asupra celor citite în ziar. Tensiune care m-a atins și pe mine. Așa mi-a venit ideea. La ziar nu se putea întâmpla așa ceva, adică să apară o pagină albă. Sau... dacă totuși?... ”, a spus Marilena Dumitrescu.
Despre noua producție, regizoarea Irina Popescu-Boieru afirmă că este o comedie u unele accente atroce, cu toate că își declară dintru început apartenența la teatrul absurdului. „Piesa Ceva cu tăiței are multe legături și cu genul suprarealist, cele două curente fiind oarecum vecine și prietene. Personajele sale, contemporane, ba chiar aș spune că uneori înspăimântător de actuale, traversează situațiile insolite ale textului cu uimire sau umor tăios, cu uluială filozofică sau patimă epicureană.
O situație neașteptată metamorfozează cuplul central al piesei în demiurgi ai propriei lumi, în prima etapă, devenind  ulterior transformatori universali, cu puteri nelimitate. Dar nu aceasta este miza principală a spectacolului, nu, ci nemernicia măruntă, promiscuitatea acceptată, indiferența letală, ipocrizia dulceagă sau ura nedisimulată ce caracterizează relațiile dintre personajele piesei. 
 Analizând, nu în profunzime, ci cu tehnica evantaiului larg deschis, o gama întreagă de situații și aspecte ale realității prezente (și nu doar!), textul poate contraria sau chiar revolta, atunci când receptorii săi nu se arată suficient de dispuși să se privească prin lentila măritoare a teatrului. Însa cei ce sunt gata să accepte provocarea și să intre în joc, vor găsi, în egală măsura, suficiente motive de râs și de meditație”, a spus regizoarea.
 
Din distribuție fac parte Catinca Tudose, Daniel Busuioc, Haruna Condurache, Radu Ghilaș, Irina Răduțu Codreanu, Mălina Lazăr, Constantin Avădanei, Radu Homiceanu. Evenimentul de sâmbătă se va desfășura în prezența Marilenei Dumitrescu, autoarea textului câștigător.
 Următorul spectacol va avea loc a doua zi. Cele două reprezentații sunt sold out.
Despre autor
Marilena Dumitrescu s-a născut în 1953, la Călărași. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dramaturgie.
Piese jucate:
– aprilie 2006 – premiera piesei „O mătuşă pierdută”  la Teatrul „Nottara”;
– piesa „Stăpânul ciolanului”, premiera decembrie 2010 la Teatrul de Comedie, realizată cu Compania Teatrala Vouă;
– piesa „Totul de vânzare”, premiera august 2014, Teatrul Go Play Art;
– piesa „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său”, premiera septembrie 2017, Teatrul Dramaturgilor Români.
Alte piese de teatru: „Moartea ca experienţă de viaţă”, „Oamenii preşedintelui”, „Frumuseţea nu contează”, „Banii sau viaţa”, „Miraculoasa transformare a unei babe rurale în terapeut naturist”, „Tanga”,  „Cum ne petrecem veşnicia”, „Dacă”, „Grafitti„, „Mireasă pe internet”, „Selfie cu Iisus”, „Fără cap și fără coadă”, „Revoluţie la castel”, „Nu suntem melci. Sau suntem?”, „Cu susu-n jos”.
Volume publicate:
– 2012 – Editura ZIP –  „Învăţăturile lui Zaharia Trahanache către fiul său, Zăhărel” – teatru
– 2013 – Editura Tipo Moldova – „Tanga” – teatru
– 2014 – Editura Tipo Moldova – „Dacă” – teatru
– 2017 – Editura ZIP – „Virtual” – roman
Premii:
1984 – menţiune la Festivalul Umorului de la Vaslui;
1986 – premiul Uniunii Scriitorilor la Festivalul Umorului de la Vaslui;
1994 – premiul ziarului Libertatea la Festivalul Umorului de la Vaslui;
2010 – premiul III la concursul de dramaturgie organizat în cadrul Festivalului de Comedie Festco pentru piesa „Ceva cu tăiţei”;
2011 – nominalizare pentru cea mai buna piesa a anului la concursul organizat de UNITER pentru piesa „Moartea ca experienţă de viaţă”;
2012 – premiul HBO – 3 zile la TIFF la Concursul Naţional de Scenarii pentru scurt-metrajul „Odihnă veşnică”;
2012 – premiul II la concursul de dramaturgie – comedie organizat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi pentru piesa „Totul de vânzare”;
2013 – premiul II la concursul de dramaturgie – comedie organizat de Teatrul Fani Tardini din Galaţi pentru piesa „Banii sau viaţa”;
2019 – nominalizare la titlul de Cea mai bună piesă a anului 2018 la concursul de dramaturgie organizat de UNITER;
2020 – Premiul „Tudor Popescu” la concursul de dramaturgie-comedie organizat de Teatrul dramaturgilor români;
2020 – premiu la concursul de monodramă cu tema „Distanţa”, organizat de Teatrul dramaturgilor români.
 

Maura ANGHEL
Foto: Constantin Dimitriu
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:44

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
A doua zi de grevă la Agenţia pentru Protecţia Mediului
21/05/2024 14:42

Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Vaslui au intrerupt activitatea, marţi, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a atrage atenţia cu privire la necesitatea obţinerii egalizării salari ...

Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită
21/05/2024 13:35

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii (ISC) a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi pentru luare de mită, intr-un dosar instrumentat de impreună cu ofiţerii de ...

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită - Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi
21/05/2024 13:04

Un angajat al Inspectoratului de Stat in Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recep ...

Detalii șocante în cazul tentativei de suicid a grefierei de la Vaslui. Ce a împins-o la acest gest
21/05/2024 10:47

Apar detalii socante in cazul grefierei din Vaslui care a incercat să isi pună capăt zilelor. Femeia ar fi dat foc mai multor dosare in biroul in care lucra, iar apoi a incercat să se spanzure. Potrivit an ...

Medvedev, furibund împotriva lui Zelenski: 'Ar trebui judecat sau lichidat!' / 'E o țintă legitimă pentru noi'
21/05/2024 10:37

Vicepresedintele Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev, a avut o nouă iesire surprinzătoare, foarte dură impotriva presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care spune că ar ...

Viitorul sună bine pentru tinerii din Moldova!
21/05/2024 08:39

Gura Humorului a găzduit in week-end unul dintre cele mai complexe si dinamice evenimente dedicate tinerilor din zona Moldovei, Tabăra RYLA Med+ Moldova — Rotary Youth Leadership Awards. Evenimentul, or ...

Consilierii locali, la ultima şedinţă!
21/05/2024 08:11

Unanimitate pentru toate proiectele * consilierii locali s-au intrunit luni, 20 mai, in ultima şedinţă ordinară din acest manadat, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 26 de proiecte de hotărare * in mai p ...

Au fost depuse primele oferte pentru lucrările la Cinematograful „Tineretului”
21/05/2024 07:54

* potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a proiectului se ridică la peste 27 milioane de lei * in prezent, Cinematograful „Tineretului” este administrat de către Ateneul Naţio ...

Centura Ușoară de Ocolire, blocată la Schitul Tărâța
21/05/2024 07:45

* Centura Uşoară de Ocolire a Municipiului Iaşi, care are ca scop decongestionarea traficului din municipiu, va avea o lungime de 73 de km şi va traversa zece comune -Popricani, Rediu, Letcani, Voinesti, Ho ...

Iaşul va avea un centru regional de gimnastică artistică
21/05/2024 07:30

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iaşi 2020 şi-ar putea mări, de anul viitor, numărul de secţii, prin infiinţarea celei de gimnastică artistică. Astfel, la propunerea consilierului local Liviu Gavril, memb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei