Parcările supraterane ieşene, neatractive pentru investitori
Dimensiune font:
* municipalitatea ieşeană va relua, la începutul lunii septembrie, licitaţia pentru realizarea unei parcări supraterane în zona străzii Muşatini
Întrucât la licitaţia organizată în 2 august nu au fost întrunite condiţiile de participare, prezentându-se mai puţin de trei ofertanţi, concesionarea suprafeţei de 2.475 de metri pătraţi destinată amenajării parcării va face obiectul unei noi licitaţii programate pentru data de 10 septembrie 2019.
Construirea unei parcări supraterane cu circa 200 de locuri reprezintă miza la care sunt aşteptate să răspundă firmele care doresc să preia în concesiune terenul din str. Muşatini nr. 57, aflat în vecinătatea Centrului de Medicină de Familie din cartierul Alexandru cel Bun. Potrivit caietului de sarcini, concesionarul va suporta cheltuielile necesare proiectării, construirii, exploatării şi întreţinerii parcării ce se va edifica pe terenul ce face obiectul contractului de concesiune, pe o perioadă de 25 de ani.
Detalii privind procedura de licitaţie
Proiectul prevede realizarea unei parcări supraterane cu un regim de înălţime D + P + 3 E, absolut necesară pentru descongestionarea circulaţiei din acea zonă deosebit de aglomerată. Clarificările privind această oportunitate de investiţii vor putea fi cerute până pe 2 septembrie, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 9 septembrie, ora 13.00.
Taxa de participare la licitaţie este în valoare de 2.000 de lei, garanţia aferentă cifrându-se la 37.600 de euro. Licitaţia va porni de la o valoare minimă a redevenţei anuale în sumă de 31.000 de euro. Documentaţia de atribuire poate fi procurată de la sediul Direcţiei Evidenţa Patrimoniului Public şi Privat, ultima zi de depunere a documentaţiei de licitare fiind 9 septembrie 2019. Şedinţa publică de deschidere a ofertelor va avea loc pe 10 septembrie 2019, ora 12.00, la Primăria Municipiului Iaşi. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau