Polonezii, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Dimensiune font:
Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi invită publicul la expoziţia „Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Luptă şi suferinţă”, care va fi deschisă la Palatul Culturii. Evenimentul este organizat de Muzeul Celui de-Al Doilea Război Mondial, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone şi Institutul Polonez din Bucureşti, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
Realizată cu ocazia comemorării a 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial expoziţia prezintă, prin intermediul imaginilor, soarta Poloniei în timpul celui mai dramatic conflict armat din istoria lumii războiului, care, la 1 septembrie 1939, a fost atacată de Germania, iar pe 17 septembrie, de către Uniunea Sovietică. În ciuda superiorităţii numerice a ocupanţilor, polonezii au constituit, de-a lungul întregului război mondial, o rezistenţă armată puternică, atât pe teritoriul ţării lor, cât şi pe alte fronturi şi câmpuri de luptă din întreaga lume.
Expoziţia, organizată secvenţial, prezintă cele mai importante momente de la acea vreme. O atenţie sporită este acordată, de asemenea, destinelor populaţiei civile. Varietatea acestora se regăseşte în fotografiile de arhivă obţinute din arhivele diferitelor ţări, inclusiv din colecţiile româneşti.
Acest demers expoziţional va fi prezentat în peste 60 de ţări ale lumii. Institutul Polonez din Bucureşti a pregătit versiunea în română, îmbogăţind-o cu teme legate de relaţiile polono-române din timpul celui de-Al Doilea RăzboMondial, dar şi cu fotografii obţinute de la Arhivele Naţionale ale României, ce ilustrează şederea în România a celor 60-100 de mii de refugiaţi polonezi.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau