Programul “Casa Verde” prinde rădăcini în Bacău
Dimensiune font:
* 829 de băcăuani au depus cereri pentru o casă ecologică
Din 2016 până în prezent, 829 de băcăuani, persoane fizice, au depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM), cereri pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, prin Programul „Casa Verde”, gestionat de Ministerul Mediului şi finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Dintre acestea, în perioada 10 – 20 octombrie 2016 s-au depus 406 dosare (în limita sumei de 2,45 de milioane de lei), care au fost transmise la AFM pentru evaluare şi aprobare. Majoritatea solicitărilor, în acest caz, au fost pentru panouri solare presurizate. S-au acordat astfel până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate și până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer. Solicitanții admiși în Program au la dispoziție pentru semnarea contractului de finanțare cu AFM un termen de maximum 60 de zile de la publicarea pe site-ul AFM a listei cu agențiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor. În perioada iulie 2017 - februarie 2018, s-au semnat la sediul APM Bacău 270 de contracte de finanțare nerambursabilă și s-au transmis la AFM, iar în perioada 7.08.2017- 7.06.2018 s-au verificat la APM Bacău 153 de dosare de decont, care s-au transmis la AFM.„Organizarea în cursului anului 2018 a unei noi sesiuni pentru depunerea dosarelor în programul Casa Verde-persoane fizice- va fi mediatizată de Ministerul Mediului și AFM înainte de începerea acesteia. La această dată nu deţinem informaţii de organizare a unei noi sesiuni a programului”, spune Petrică Ilieș, directorul executiv al APM Bacău. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau