Razie printre comercianți înainte de Paște
Dimensiune font:
Agenții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, împreună cu reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Iași, au acționat zilele trecute în comuna Bârnova, pentru combaterea faptelor de comerț ilicit și asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică.
Au fost controlate cinci societăți comerciale și au fost verificate 15 autoturisme, fiind legitimate 58 de persoane.
În cadrul acțiunii au fost date 19 amenzi, în cuantum de 30.170 de lei. Totodată, a fost reținut un permis de conducere și au fost confiscate bunuri în cuantum de 745 de lei.
„De exemplu, o societate comercială din comuna Bârnova a fost amendată deoarece nu a emis bonuri fiscale pentru marfa vândută, nu avea autorizație pentru comercializarea băuturilor alcoolice și nu avea afișate prețurile pentru toate produsele expuse pentru vânzare. Totodată, au fost confiscați 246 de lei și bunuri în cuantum de 745 de lei”, a declarat ieri Ioana Buștiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau