Spitalul Judeţean Vaslui caută manager
Dimensiune font:
În perioada 26 februarie-14 aprilie se desfăşoară concursul pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce, de curând, prin dispoziţie a preşedintelui CJ a fost aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului. Actualul manager, Ana Smaranda Rinder, are cele mai mari şanse de a câştiga un nou mandat de patru ani.
Dosarele de înscriere se depun în perioada 26.02 - 29.03, la secretariatul unităţii spitaliceşti. Pot participa candidaţi absolvenţi de instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic, care să fi absolvit cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de ministerul Sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, conform legii. În plus, candidaţii trebuie să aibă o vechime de cel puţin doi ani în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, nu trebuie să fi împlinit vârsta de pensionare şi nici să fie membri ai Consiliului de Administraţie al SJU Vaslui. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau