Tichete sociale pentru vârstnicii din Botoşani
Dimensiune font:
Primăria Botoşani a anunţat că începând de ieri se pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale. De aceste facilităţi vor beneficia persoane vârstnice cu domiciliul în municipiul Botoşani, pensionari ai sistemului public de pensii care au împlinit sau împlinesc în cursul anului de referintă vârsta standard de pensionare de 65 de ani. Pe listă sunt trecuţi şi cei ale căror venituri nete lunare provenite dintr-o pensie sau din pensii cumulate însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare deţinute de titular să fie mai mic sau cel mult egal cu 800 lei. Ca să poată primi acest sprijin, botoşănenii nu trebuie să realizeze venituri din beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, respectiv indemnizaţii cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat
Cererile se pot depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, urmând ca tichetele sociale să fie ridicate de la sediul Primăriei. „În situaţia în care beneficiarul nu se poate prezenta personal pentru a primi tichetele, acestea vor putea fi ridicate de reprezentantul său legal, care trebuie să prezinte atât actul său de identitate, cât şi al beneficiarului, în original. În schimbul tichetelor sociale, pensionarii cu venituri mici vor putea obţine bunuri şi servicii în valoare echivalentă constând în alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente şi servicii medicale sau de curăţenie. Aceste produse sau servicii vor putea fi achiziţionate doar de la unităţile din lista care va fi distribuita pensionarilor odată cu înmânarea tichetelor”, a mai adăugat municipalitatea.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau