UAIC are 12 laboratoare modernizate cu ajutorul mediului de afaceri
Dimensiune font:
Începând de ieri, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi are încă un laborator modern, cel de-al 12-lea la număr, investiţie dusă la bun sfârşit cu ajutorul firmei Conduent, care a sponsorizat demersul. Laboratorul a fost amenajat în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice.
„Avem bucuria de a oferi studenţilor un spaţiu adecvat, în care pot învăţa în cele mai bune condiţii, cu dotări de cea mai înalt calitate”, a spus conf. univ. dr. Romeo Asiminei, directorul Departamentului de Sociologie şi Asistenţă Socială. La conferinţa de presă prilejută de deschiderea Laboratorului de Resurse Umane a participat şi prof. Univ. dr. Mihaela Onofrei, coordonatorul de credite al instituţiei academice, care a amintit de colaborările foarte bune pe care universitatea le are cu mediul de afaceri ieşean şi a mulţumit firmelor implicate pentru sprijinul oferit. Irina Butnaru, Romania Country Lead & HRO Europe Operations în cadrul companiei Conduent, fostă studentă a facultăţii, şi-a reamintit cu drag de vremurile studenţiei şi a reiterat importanţa colaborării dintre mediul de afaceri şi universitate, din care vor fi preluaţi viitorii specialişti ai companiei. De altfel, Conduent are o colaborare bună cu UAIC inclusiv pe partea de internship, anual câte 60 de studenţi având posibilitatea să facă practică în firmă. Decanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, prof. univ. dr. Conţiu Tiberiu Şoitu, a anunţat că forurile academice de la Bucureşti au acceptat dublarea numărului de locuri la admitere, ceea ce dovedeşte aprecierea de care se bucură la ARACIS. „Este important ca tinerii să aibă spaţii adecvate de studiu, să aibă toate condiţiile pentru a deveni specialişti buni. Legătura cu mediul de afaceri este la fel de importantă, ca şi cea cu întreaga comunitate”, a spus prof. univ. dr. Conţiu Tiberiu Şoitu după ce a prezentat cele mai recente rezultate ale Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice. Instituţia are 808 studenţi la programele de licenţă (Sociologie, Resurse Umane, Asistenţă Socială, zi şi ID), la care se adaugă 192 de masteranzi (Supervizare şi planificare socială, Familia şi Managementul resurselor familiale, Probaţiune, mediere şi asistenţă socială a victimelor infracţiunilor) şi 37 de doctoranzi (Sociologie).
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau