Un fost poliţist de frontieră făcea trafic de droguri!
Dimensiune font:
* Cristian Racu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare * el îşi împărţea canabisul cu alţi ieşeni
Trei ieşeni acuzaţi de trafic de droguri, printre care şi un fost poliţist de frontieră, n-au scăpat de pedeapsă. Alexandru Diodor Chiţu, Costel Fandarac şi ex-poliţistul Cristian Racu au intrat în vizorul anchetatorilor în 2008.
Procurorii au concluzionat că, în perioada martie-iulie 2008, Chiţu a vândut droguri direct sau prin intermediul lui Fandarac şi al altui ins. Investigatori şi colaboratori sub acoperire s-au implicat în tranzacţiile cu stupefiante, iar în mai 2008, un om al legii a mers chiar cu maşina lui Fandarac până la casa de amanet Nichi Gold, unde era administrator Chiţu. Fandarac a luat de acolo 0,8 grame de canabis, pe care i le-a vândut investigatorului.
La începutul lui iulie, procurorii au percheziţionat casa de amanet şi nu au plecat cu mâinile goale. Ei au descoperit întâi 0,5 grame canabis şi patru pastile pe care scria „Batman”, apoi alte 14,3 g. În aceeaşi zi, maşina în care se aflau Fandarac, Racu şi alţi doi tineri a fost oprită. Procurorii au găsit la Fandarac 5,1 grame de canabis, iar în torpedo – 8,5 g. Ei au stabilit că stupefiantele îi aparţineau fostului lucrător al IJPF, care le-a împărţit. În plus, analizele au indicat că Racu, Fandarac şi Chiţu erau consumatori de droguri.
Judecătorii Tribunalului i-au condamnat pe Chiţu la trei ani de închisoare cu suspendare, pe Fandarac – la doi ani, tot cu suspendare, în vreme ce Racu s-a ales cu un an cu suspendare. Toţi trei au atacat însă sentinţa, iar acum, judecătorii Curţii de Apel au dat verdictul. Apelurile traficanţilor au fost respinse, ca nefondate. (Ştefana Czeller)
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau