default

Dimensiune font:

Noi obligaţii pentru companiile energetice

| 20-08-2014 09:57

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, vrea să oblige companiile energetice de stat să facă publice toate contractele se achiziţii de bunuri şi lucrări de peste 500.000 euro, contractele de achiziţii de servicii mai mari de 100.000 euro şi sponsorizările acordate.

Prevederile sunt incluse într-un ordin de ministru emis de Nicolescu marţi, 19 august, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

Ordinul va trebui pus în aplicare „în perioada imediat următoare“ de Direcţia generală de privatizare şi administrare a participaţiilor statului în energie. Companiile vor fi obligate, prin acest ordin de ministru, să aibă fiecare o strategie de dezvoltare şi care să fie valabilă pentru cel puţin zece ani.

„Am considerat necesară creşterea transparenţei pentru tot ceea ce înseamnă sistemul de achiziţii publice şi sistemul de sponsorizări în companiile de stat din sectorul energetic“, a declarat Nicolescu. Potrivit aceluiaşi ordin, companiile de stat aflate în subordinea Departamentului pentru Energie vor fi obligate să realizeze strategii de dezvoltare valabile pentru cel puţin 10 ani, dar şi un sistem transparent de acordare de sponsorizări. Departamentul pentru Energie este acţionar majoritar la companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica sau Hidroelectrica.

 

 

 

 

ULTIMA ORA

BREAKING - Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptat noua listă a ţărilor exceptate de la izolare/carantină
06/07/2020 20:51

Prim-ministrul Romaniei, Ludovic Orban, a condus astăzi sedinta Comitetului National pentru Situatii de Urgentă in cadrul căreia a fost adoptată Hotărarea nr. 34 privind stabilirea listei tărilor membre U ...

O nouă încercare nereușită de depreciere a leului
06/07/2020 20:13

  Ieri dimineată, raportul euro/leu a crescut pe pietele asiatice la un maxim de 4,852 lei, la o săptămană după ce cotatiile urcaseră pe aceleasi burse la 4,859 lei. La fel ca săptămana trec ...

Programul Prima casa reporneste in doua saptamani. Cum se modifica si ce conditii noi aduce
06/07/2020 15:24

 Programul Prima casa va reporni in doua saptamani, dar cu noi conditii pentru cei care vor sa-si cumpere o casa si va include si finantare pentru dezvoltatorii imobiliare. Pentru inceput, Prima ca ...

Cea mai mare lovitură pentru românii din Spania. Ce se întâmplă cu joburile străinilor . Un sfert dintre şomeri sunt străini
06/07/2020 13:43

Numărul şomerilor in sectorul agricol a crescut in Spania cu 15,4% in iunie, comparativ cu luna anterioară, respectiv cu 25.342 de persoane. Share it!     Aceste date au fost publicate de Minis ...

Coronavirusul a pus la pământ sezonul de nunți. Românii nu mai au voie să danseze în horă
06/07/2020 11:47

Nunta este, poate, cel mai important eveniment din viata unui om, dar sezonul din acest an este blocat, majoritatea rezervărilor fiind amanate pentru anul viitor din cauza restrictiilor impuse pentru eveniment ...

Se redeschid restaurantele - Care sunt regulile de urmat
06/07/2020 11:28

 Spaţiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli şi restricţii, in care, de exemplu, clienţilor le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate ...

Schimbare de plan: Marea Britanie condiționează Huawei pentru a fi implicat în construcţia reţelei 5G
06/07/2020 11:26

 Întrebat despre această informaţie, Hancock a refuzat să comenteze, dar a spus că recomandarea iniţială a fost de la inceput condiţionată. ”Nu aş comenta informaţiile de acest tip c ...

Conditiile in care vor putea fi redeschise restaurantele in interior. La masa vor putea sta cel mult sase persoane care nu sunt din aceeasi familie
06/07/2020 10:13

 Spatiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli si restrictii, in care, de exemplu, clientilor le va fi permis sa mearga doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, past ...

Hartă interactivă online a drumurilor aflate în lucru  în județele Moldovei cetățenii pot supraveghea în acest fel ce fac autoritățile cu banii lor
06/07/2020 09:45

A fost lansată online o hartă interactivă a drumurilor judetene si nationale din regiunea Moldovei aflate in lucrări de modernizare. Harta poate fi vizualizată la adresa www.adoptadrummoldova.ro Proiect ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!