Noile tramvaie vor ajunge la Iași în următorii doi ani

1tramvaie1

Dimensiune font:

| 05-04-2024 07:31

 Oferta depusă de firma Bozankaya a fost de 168,25 milioane lei cu TVA* potrivit contractului, turcii vor trebui să livreze tramvaiele până cel târziu la data de 30 iunie 2026 * Iașul va avea, în final, 119 mijloace de transport electrice noi (50 de tramvaie şi 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 150 de milioane de euro

În prezenţa primarului Mihai Chirica şi a reprezentanţilor companiei

Bozankaya, Emrah Dal – vicepreşedinte şi Ulaş Beştepe – manager de

proiect, la Iaşi a fost semnat joi contractul privind achiziţionarea

de către Municipiul Iaşi a încă 18 tramvaie noi prin intermediul Planului

Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - Componenta 10 „Fondul Local”. „Este un nou pas în modernizarea trnasportului de călători din municipiul Iași. Astăzi am parafat și am demarat efectiv un nou contract de achiziție pentru un număr de 18 tramvaie noi. Partenerul nostru, firma Bozankaya, vine alături de noi și dorește să ne furnizeze aceste tramvaie. Noi le-am exploatat timp de doi ani, știm foarte bine cum se comportă ele în trafic, cunoaștem toate metehnele și tot ceea ce ele au nevoie pentru a fi cât mai prezente alături de noi. Sunt bune, funcționează foarte bine, la fel ca și celelalte din lotul polonez, sperăm să le avem cât mai repede la Iași, pentru că ele reprezintă totodată și o formă de atractivitate pentru călători”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primele tramvaie, până la finalul anului viitor

Șeful municipalității ieșene s-a declarat foarte mulțumit de modul în care tramvaiele produse de firma turcă se comportă în trafic. „Față de contractul trecut nu am decât cuvinte de mulțumire. S-au străduit, au venit, au înființat un centru de mentanenață permanentă la Iași, lucru care nu s-a întâmplat în celelalte orașe în care au livrat acest tip de tramvaie, asta și datorită faptului că ei doresc să convingă Europa că fac produse bune, de calitate”, a afirmat edilul.

Potrivit acestuia, cele 18 tramvaie contractate de municipiul Iași vor intra în producție anul viitor. „Anul acesta urmează să fie finalizată faza de proiectare, iar de la anul ele vor intra în producție și testare și sperăm ca până la sfârșitul anului viitor, cele mai multe dintre ele să fi ajuns deja la Iași”, a spus primarul, care a adăugat că cele 18 unități de transport vor completa celelalte 32 de tramvaie deja funcționale în oraș. „Toate aceste tramvaie noi se vor alătura celor 44 de autobuze noi și celorlalte 25 de autobuze electrice care vor veni de la firma turcă Anadolu. În felul acesta, Iașul va deveni unul din orașele cu cel mai mare parc electric nou din România”, a menţionat șeful municipalității.

El a mai spus că, graţie atragerii fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Rezliliență (PNRR) și a Programului Operaţional Regional (POR) al Uniunii Europene, Iașul va avea, în final, în total, 119 mijloace de transport electrice noi (50 de tramvaie şi 69 de autobuze), în valoare totală de aproximativ 744 de milioane de lei, respectiv circa 150 de milioane de euro. „Vom investi în continuare în programul de modernizare a transportului public şi de transformare a acestuia într-unul verde, modern, inteligent”, a afirmat edilul. „Pentru noi, acest proiect a fost deja demarat. Lucrărm deja la faza de proiectare și design, cu echipa de specialiști de la Iași. Într-un termen de 18 luni dorim să livrăm primele unități, Până acum, am mai livrat Municipiului Iași alte 16 unități de același tip, cărora le asigurăm și mentenanța în exploatare. Pentru acest nou lot de tramvaie plecăm de la experiența pe care deja am acumulat-o, încercând să folosim același tipuri de pieese, pentru a avea costuri de întreținere cât mai scăzute și pentru a asigura o mentenanță cât mai sigură”, a declarat Emrah Dal, vicepreședintele Bozankaya.

Potrivit acestuia, designul realizat pentru tramvaiele livrate municipiului Iașului este unul specific doar acestui oraș, specialiștii companiei acordând o mare importanță ca designul interior să fie unul cât mai confortabil și în conformitate cu cerințele beneficiarului.

Tramvaiele, echipate cu sistem de numărare a călătorilor

Cele 18 unități au o lungime de circa 22 de metri și o capacitate de transport totală de aproximativ 230 de locuri. Tramvaiele au podea joasă și sunt echipate cu instalație de aer condiționat, instalație de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, instalație audio – video în interior, anunțuri vocale exterioare în stații, instalație pentru echipamentele de ticketing, etc.

După cum a declarat Cristian Stoica, directorul general al Companiei de Transport Public (CTP), noul lot de tramvaie va contribui la îmbunătățirea transportului public din municipiul Iași. „În acest moment, la Iași mai avem încă 70-80 de tramvaie rulate, pe care în viitor, cu ajutorul altor proiecte europene, sperăm să le reînnoim complet. Vreau să precizez că nici în Germania sau în alte țări dezvoltate din Europa nu există o flotă nouă în ceea ce privește tramvaiele care circulă în oraşe. Aceste tramvaie sunt înlocuite treptat, în timp, având în vedere costul ridicat al unui tramvai, care poate ajunge şi până la 2,5 milioane de euro. În ceea ce privește traseele pe care urmează să fie  interoduse aceste tramvaie noi, nu există o regulă, ele urmând să fie introduse treptat pe toate traseele”, a declarat Cristian Stoica.

Primul tramvai Bozankaya a fost pus în funcțiune la Iași în iunie 2022

Primul tramvai Bozankaya achiziționat de municipalitate prin intermediul fondurilor nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană a fost pus în circulație în luna iunie 2022, odată cu inaugurarea oficială a punctului intermodal de transport de la Rond Țuțora și a noii linii din Zona Industrială.

Licitația pentru achiziția primelor 16 tramvaie Bozankaya a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare celor trei proiecte cu finanțare europeană care au inclus și lucrările de modernizare a liniilor de tramvai din municipiu.

Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie a fost de 140.964.270 lei,

fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), respectiv circa 33,8 milioane de euro. Valoarea totală a celor trei proiecte a fost de 332.579.670,28 lei (aproximativ 67,2 milioane de euro). Lucrările de amenajare a punctului intermodal de transport de la Rond Țuțora au făcut parte din proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai în Municipiul Iași”, cu o valoare totală de 114.359.729,95 lei, și a presupus reabilitarea infrastructurii și a suprastructurii căii de rulare a tramvaielor pe trei tronsoane: Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada

Nicoriță și respectiv bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul

Metalurgiei – rond Țuțora. Edi MACRI, Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei