Nostradamus a prezis marele război dintre Rusia și Ucraina, dar ceva a dat peste cap istoria

Nostradamus

Dimensiune font:

| 08-07-2023 15:48

Pe Internet, există numeroase discuții și comunități de susținători care analizează și dezbat multe dintre "previziunile" lui Nostradamus.
Recent, o serie de dezbateri intense au avut loc în jurul unei presupuse "prevestiri" a invaziei lui Vladimir Putin în Ucraina, care ar putea duce la izbucnirea Al Treilea Război Mondial, conform Descopera.ro.

 

Datorită credinței că Nostradamus ar fi prevăzut o foamete atât de devastatoare încât oamenii vor recurge la cannibalism ("Fără stareți, călugări sau novice să învețe; Mierea va costa mai mult decât lumânarea de ceară. Atât de mare prețul făinii, că omul va fi dezorientat. În disperare, îl va mânca pe aproapele său"), mulți susțin că el ar fi prezis și invazia Rusiei în Ucraina, potrivit IFLScience.
 

 

A profețit șapte luni de mare război

Un pasaj în care Nostradamus menționează că oamenii vor fi cuprinși de agitație din cauza unui război major este următorul: "Șapte luni de mare război, oamenii mor din cauza faptelor malefice. Evreux (aici, un băiat viteaz, n.r.) nu ar trebui să se plece în fața regelui".

Profeția celor șapte luni de mare război este ”dată peste cap” de invazia Rusiei în Ucraina. Acțiunile militare rusești în Ucraina au început în urmă cu 1 an și patru luni, fapt care dă peste teoria lui Nostradamus.

Aceste presupuse "previziuni" sunt promovate în special de tabloide precum Daily Star din Marea Britanie, care sugerează că aceste versuri ar putea fi o aluzie către Al Treilea Război Mondial, având la bază conflictul din Ucraina.

În ceea ce privește autenticitatea profețiilor lui Nostradamus, se pune întrebarea dacă el a fost cu adevărat un vrăjitor atât de puternic încât să poată prezice viitorul. Răspunsul este negativ. Partea cea mai exploatată a acestor previziuni este faptul că, dacă sunt formulate într-un mod vag, există șanse mari să se potrivească cu o gamă largă de evenimente.

Acest lucru este valabil și în cazul horoscopului, care nu prezice evenimente specifice precum "fii atent la piesa de Lego pe care fiul tău, Daniel, a uitat-o în colțul camerei, altfel vei avea parte de minute întregi de durere". În schimb, se construiesc enunțuri vagi precum "Soarele este în armonie cu semnul tău, deci este posibil să ai parte de schimbări majore".

Astfel, concluzia este că totul este formulat într-un mod atât de vag, încât poate fi aplicat în orice situație și la orice persoană, inclusiv la tatăl care calcă pe o piesă de Lego. Această explicație poate fi aplicată și "profețiilor" lui Nostradamus. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție la escrocheriile online! Cum a fost păcălit un român de 'Jennifer Lopez'
19/05/2024 13:10

O nouă formă de escrocherie online circulă in prezent, in care escrocii pretind a fi celebrităti internationale pentru a cere bani de la persoane neavizate. Recent, un cetătean roman a fost victima unei as ...

Probleme în paradis: Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas de divorț
18/05/2024 12:50

Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat deşi amandoi se află in Los Angeles, potrivit mai multor surse din anturajul celor doi, scrie People. Cuplul a fost văzut impreună in public joi, 16 mai, pen ...

  Top 10 sfaturi esențiale pentru o grădină plină de legume sănătoase
15/05/2024 16:37

  Top 10 sfaturi esentiale pentru o grădină plină de legume sănătoase Grădina ta este un spatiu special, oaza ta de relaxare, locul in care poti să te conectezi cu natura si să cultivi legume pe ...

 De la TABU la PLĂCERE - de ce din ce în ce mai multe femei folosesc jucării sexuale pentru a se autosatisface
15/05/2024 16:05

 De la TABU la PLĂCERE - de ce din ce in ce mai multe femei folosesc jucării sexuale pentru a se autosatisface   Din ce in ce mai multe femei folosesc jucării sexuale pentru a-si imbunătăti vi ...

 Sătul ca grădina ta să fie în permanență murdară? Iată ce poți face!
15/05/2024 15:48

Sătul ca grădina ta să fie in permanentă murdară? Iată ce poti face! Fotografie de la Gus Ruballo pe Unsplash Dacă esti printre cei care iubesc să petreacă timp in aer liber, in propria grădină sau ...

Primăria Arad: Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap de pe parbrize verificate, pentru parcare gratuită, sunt fotocopiate
15/05/2024 12:03

Reprezentanţii Primăriei Arad au constatat, in urma unor verificări efectuate privind utilizarea cardurilor speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap, că pană la 40% dintre acestea sunt fot ...

O casă nouă, o grădină nouă și frumoasă. Iată aici câteva idei pentru amenajarea și menținerea siguranței în curtea casei tale
14/05/2024 10:06

O casă nouă, o grădină nouă si frumoasă. Iată aici cateva idei pentru amenajarea si mentinerea sigurantei in curtea casei tale Cum să iti amenajezi curtea casei. Idei utile Acum ai ocazia să visezi c ...

Procesul lui Trump: Michael Cohen, fostul său avocat fidel devenit duşman de moarte, recunoaşte că a minţit pentru fostul preşedinte
13/05/2024 20:28

 Fostul avocat al lui Donald Trump, Michael Cohen, unul dintre martorii-cheie din procesul de la New York al fostului preşedinte intentat pentru plăţi ascunse către o vedetă porno, a fost audiat luni ...

VIDEO Kylian Mbappe a înscris la ultimul său meci pe Parc des Princes, dar PSG a pierdut
13/05/2024 10:48

 PSG nu va mai juca pe teren propriu in acest final de sezon, astfel că partida cu Toulouse a fost ultima pentru Kylian Mbappe pe Parc des Princes. La fel ca FCSB (0-1 vs CFR Cluj), PSG a fost invins ...

Atenție mare: Escrocheria apelurilor pierdute de pe telefonul mobil. Tot mai mulți oameni cad în plasa întinsă de infractori
12/05/2024 17:54

     Metoda apelurilor pierdute este escrocheria care face ravagii in o multime de tări ale lumii. Autoritătile au explicat cum functionează, de fapt, schema si ce s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei