O mai ții minte pe Carmen Movileanu, de la TVR? Cum arată "vocea de la Teleenciclopedia" la 65 ani

5_11zon

Dimensiune font:

| 30-06-2023 05:57

O mai ții minte pe Carmen Movileanu de la TVR? Cea cunoscută drept „vocea de la Teleenciclopedia” a împlinit 65 de ani pe 17 octombrie și peste 40 dintre ei au fost dedicați Televiziunii Române. O femeie splendidă și în tinerețe, dar și acum, Carmen Movileanu și-a păstrat eleganța și rafinamentul.

Carmen Movileanu a început să lucreze în Televiziunea Română pe 1 octombrie 1977, iar ultimii ani petrecuți în clădirea din Emil Pangrati se leagă de emisiunea prezentată de Corina Dănilă, „Ieri, Azi, Mâine', unde a fost producător.

Carmen Movileanu s-a pensionat

Carmen Movileanu s-a pensionat în urmă cu doi ani, potrivit libertateapentrufemei.ro, iar acum se poate bucura și mai mult de rolul de bunică, pentru că fiica ei, Maria, i-a dăruit un nepoțel superb.

Este fiul pe care Maria îl are din mariajul cu Gabriel Coveșeanu (Cove), de care a divorțat în 2010. Fosta soacră a lui Cove mai are un nume celebru în familie, actrița Alexandra Dinu fiind nepoata ei.

După pensionare, pe Carmen Movileanu a mai apărut la TVR în 2021, în seria de minidocumentare 2X65, realizate de Televiziunea Română împreună cu Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO).

Carmen Movileanu, una dintre cele mai frumoase crainice TVR

Carmen Movileanu a preluat ștafeta de la Sanda Țăranu și Cristiana Bota, în anul 1990. Înainte de a apărea pe sticlă, Carmen Movileanu a lucrat în redacțiile Economică și de Știință și era una dintre vocile „Teleenciclopedia'.

„Eu, fiind din interior știam ce înseamnă CRAINIC. Care sunt cerințele, rigorile, programul și, sincer, nu credeam că-mi va fi atât de ușor. Dar îi știam pe oamenii din emisie, ei mă știau pe mine de la lecturile Teleenciclopediei, pe care, nu de puține ori, le făcusem în direct, chiar din studioul crainicelor.

La prima apariție m-a prezentat Sanda Țăranu și, după două anunțuri, pe care le-am făcut împreună, m-a lăsat singură. Mi-a urmărit toate aparițiile timp de o lună. Mă suna în fiecare seară și-mi spunea ce trebuie corectat. Într-o seară nu m-a sunat și, temătoare, am sunat-o eu.

Cu vocea ei caldă și extrem de sinceră și prietenoasă mi-a spus: „E foarte bine, gata cu observațiile, păstrează zâmbetul, emoția, eleganța și continuă să faci echipă cu toată lumea.

Citește mult, pregătește-ți aparițiile și sigur te vei bucura de succes. Unii știu ce a urmat, alții au uitat și foarte mulți nu știu nimic. Acum pot spune că a fost cea mai frumoasă perioadă din cariera mea', a povestit Carmen Movileanu într-un interviu pentru revistacariere.ro.

„Un an de zile am plecat acasă plângând. În fiecare zi. Toată lumea îmi spunea, invariabil, același lucru: Vai, dar ce frumoasă ești! Nimeni nu îmi spunea: vai, dar ce deșteaptă ești', povestea Carmen Movileanu, într-un reportaj pentru TVR.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Prizonieri în labirintul nefericirii personale
09/05/2024 10:30

Suntem oameni, făpturi condamnate la o existentă plină de nuante, unde lumina se impleteste adesea cu umbra. În această lume modernă, in care fiecare moment pare a fi subiect de evaluare, fiecare per ...

Salcâmul, o simfonie a naturii îmbrățișată de timp și tradiție
08/05/2024 15:02

În tăcerea dulce a primăverii, cand pămantul se trezeste la viată si cerul se imbracă in albastrul pur, un copac infloreste cu o gratie aparte, aducand cu el nu doar o frumusete efemeră, ci si o ist ...

Femeile încă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul în familie
08/05/2024 11:22

Femeile incă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul in familie, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia-Elena Intotero, cu prile ...

 Bucură-te de un nou capitol: cum să-ți valorifici timpul după ce ieși la pensie
08/05/2024 10:51

Bucură-te de un nou capitol: cum să-ti valorifici timpul după ce iesi la pensie Planificarea pe termen lung este mereu o idee bună. Indiferent de varsta pe care o ai, este important să ai o viziune clar ...

Bujorul românesc, eterna eleganță
08/05/2024 09:17

      Într-un colt indepărtat al naturii, printre pajisti si păduri, infloreste o comoară ce incantă privirile si inimile: bujorul, floarea emblematică a Romaniei. Este un simbol al ...

Transformarea afacerilor prin servicii de data analytics
07/05/2024 12:38

Transformarea afacerilor prin servicii de data analytics Sursa foto: freepik   În era digitală in care trăim, datele sunt motorul care alimentează inovatia si cresterea intr-o varietate de ind ...

Țeapa virală care se dă în România: O treime din români sunt victime sigure!
03/05/2024 18:56

Poliţia Romană, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a efectuat un studiu privind descrierea obiceiurilor de utilizare a internetului de către populaţia adultă din Romania, rezult ...

 Cum să-ți accesorizezi dormitorul?
02/05/2024 09:00

 Cum să-ti accesorizezi dormitorul? În decorarea dormitorului, detaliile fac diferenta, iar cuverturile de pat si pernele personalizate sunt elementele cheie care adaugă nu doar confort, ci si per ...

Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
01/05/2024 21:39

Obiceiul de a naviga seara pe retelele de socializare ar putea fi fatal - cel putin pentru viata ta amoroasă. Conform expertilor, această practică de a petrece seara cu ochii in telefon in timp ce stai intin ...

De ce dărâmă pisicile lucrurile din casă. Explicația la care nimeni nu s-a gândit până acum
01/05/2024 21:21

Pisicile sunt animale de companie fascinante, dar uneori comportamentul lor poate părea misterios sau chiar frustrant pentru proprietari. Unul dintre comportamentele care poate deranja este obiceiul pisicilor ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei