Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îşi redeschide porţile

185101014_4139412456081563_3073179613211919282_n

Dimensiune font:

| 11-05-2021 14:34

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îşi redeschide porţile pe 15 mai, în cadrul programului pilot destinat publicului vaccinat anti-COVID-19.

"Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îşi redeschide cu entuziasm porţile sâmbătă, 15 mai 2021, în cadrul programului-pilot iniţiat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, pentru relansarea activităţii sectorului cultural-artistic în condiţii cât mai relaxate. Proiectul se bucură de sprijinul necondiţionat al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Proiectul-pilot permite strict accesul spectatorilor vaccinaţi cu schema completă contra virusului COVID-19 şi de la al căror rapel a trecut o perioadă de cel puţin 10 zile", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de organizatori.

Potrivit sursei citate, cortina se ridică cu o operă în concert, prezentată în premieră, "Faust" de Charles Gounod, cu o distribuţie de talie internaţională ce îi titrează ca invitaţi speciali pe tenorul Ştefan Pop, basul Szabo Balint şi pe baritonul George Petean.

"La un an de la închiderea sălii de spectacole, suspendarea evenimentelor oferite cu sala plină şi prezentarea a peste o sută de transmisiuni online, artiştii teatrului liric clujean îşi reiau activitatea în aplauzele publicului datorită acestui prim test al programului-pilot iniţiat de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, program ce include Opera Naţională Română din Cluj-Napoca printre instituţiile alese să ofere spectacole pentru publicul imunizat - alături de Opera Naţională Bucureşti şi Teatrul Naţional Bucureşti. Acest program-pilot are scopul reluării spectacolelor în săli, în condiţii cât mai relaxate, fiind aprobat în şedinţa de Guvern din data de 10 mai 2021, în cadrul Hotărârii privind prelungirea stării de alertă care asigură cadrul legal pentru desfăşurarea evenimentelor test/pilot din domeniul cultural", se mai arată în comunicat.

În comunicat se mai arată că evenimentul este deschis doar persoanelor vaccinate cu schema completă împotriva virusului COVID-19 şi de la căror rapel a trecut o perioadă de cel puţin 10 zile, iar gradul de ocupare a sălii de spectacole va fi de aproximativ 70%, urmând ca pe viitor, în funcţie de evoluţia epidemiologică, să se extindă către toţi iubitorii de artă. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Ce ar putea urma pentru marele actor: „O manoperă extrem de riscantă
03/05/2024 11:32

 Florin Piersic trece prin momente dificile, in pragul Pastelui. Actorul in varstă de 88 de ani incă se află internat in spital. Celebrul actor a fost internat la Spitalul Militar din Cluj, pentru o op ...

”Cutremur” în media. Nouă televiziuni nu se mai văd începând de azi în grila RCS
01/05/2024 22:15

 Nu mai putin de nouă posturi de televiziune au iesit incepand de azi din grila naţională a celui mai mare jucător din zona de cablu, RCS&RDS. Conform Paginademedia.ro, au apărut modificări impo ...

Latura rușinoasă a lui Ion Creangă. Cum devenise amantul femeilor căsătorite și cum a ajuns să aibă un copil din flori, cu o călugăriță
01/05/2024 21:29

Desi este venerat pentru povestile sale pline de umor si intelepciune, Creangă era, de asemenea, renumit pentru farmecul său si pentru relatiile pasionale cu femeile din jurul său. Fără a fi constrans de r ...

1 Mai muncitoresc. Povestea melodiei lui Ciprian Porumbescu
01/05/2024 14:12

Cantecul de primăvară,precum si versurile la acea vreme, a fost compus de Ciprian Porumbescu in 1880. Cantecul original nu a avut nici o legătură cu sărbătoarea muncitorească. Se pare că versurile in ...

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024
30/04/2024 14:30

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului National ,,I. L. Caragiale’’ din Bucuresti, a avut loc cea de-a 18-a editie a Galei Premiilor Gopo, in cadrul căreia au fost celebrate performantele inregistrate d ...

Splendida Baie Turcească din Iași devine un hub al creativității
30/04/2024 12:38

 Splendida Baie Turcească din Iasi devine un hub al creativitătii, pentru zeci de artisti romani si străini, la Romanian Creative Week: expozitii, proiectii cinematografice si călătorii spre sine. Ba ...

A fost stabilit juriul Festivalului de Film de la Cannes
29/04/2024 11:30

Cu 15 zile inainte de debutul celei de-a 77-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, organizatorii săi au anunţat luni componenţa juriului de pe Croazetă, din care vor face parte, printre alţii, acto ...

Şase romane,selectate pe lista scurtă a prestigiosului premiu literar Women's Prize for Fiction
29/04/2024 10:55

Şase romane ce prezintă poveşti ample, care au in comun accentul convingător pus pe experienţe trăite de femei in regiuni diverse, din Sri Lanka pană in Noul Wales de Sud şi Shanghai, au fost selectate ...

Statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii va fi restaurată. Va dura doi ani
28/04/2024 11:36

 Primarul Mihai Chirica a semnat autorizatia de construire necesară lucrărilor de restaurare a statuii ecvestre a lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii. Finantarea lucrărilor ar putea fi asig ...

Se termină reabilitarea de 2 ani și 2 mil. euro: e cea mai mare bibliotecă din Moldova și un edificiu emblematic al țării
27/04/2024 21:49

 BCU Iasi incheie lucrările si activitătile prevăzute in proiectul „Restaurare si reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu”, finantat in cad ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei