Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris, sub mare presiune în 2024

ada_-_2_ianuarie_2024_-_049

Dimensiune font:

| 02-01-2024 15:30

 Franţa se pregăteşte să primească sportivi şi spectatori din lumea întreagă pentru Jocurile Olimpice de la Paris de vara viitoare, cu ocazia unei competiţii ieşite din norme în termeni de organizare deveniţi cu atât mai complecşi din cauza contextului internaţional generat de conflictele militare din Ucraina şi dintre Israel şi Hamas, relatează AFP.

În mai puţin de opt luni, dacă totul decurge bine, Jocurile Olimpice se vor deschide pe 26 iulie seara, cu o ceremonie promisă pentru a fi grandioasă, cu o defilare a delegaţiilor străine pe Sena, în plin centrul Parisului. Statul şi organizatorii mizează pe acest concept pentru un impact mare. Dar, până atunci, această paradă fluvială pune serioase probleme serviciilor de securitate.

Întrucât provocarea este imensă: controlarea tuturor navelor, introducerea în dispozitiv unor "lunetişti" pe acoperişuri, relocarea locuitorilor de pe barje, primirea şefilor de stat străini, asigurarea unui spectacol după ce Sena va fi închisă navigaţiei timp de o săptămână.

"Acesta va fi locul de pe planetă care va fi în totală siguranţă", a promis, în luna iulie, Tony Estanguet, preşedintele Comitetului de organizare, referindu-se la vara lui 2024.

O altă provocare majoră a fost curăţarea apei Senei, pentru ca aceasta să fie suficient de sigură pentru sportivii care vor concura în probele de înot în ape deschise şi triatlon.

În plus, în afara războiului din Ucraina, conflictul dintre Israel şi Hamas a inflamat scena internaţională, iar la puţin timp după declanşarea conflictului, pe 7 octombrie, Franţa s-a confruntat cu o recrudescenţă a atacurilor teroriste, cu un profesor ucis în faţa propriului liceu, iar un turist german a fost asasinat cu lovituri de cuţit în apropiere de Turnul Eiffel.

De asemenea, de la debutul conflictului din Ucraina, Comitetul de organizare şi-a văzut bugetul crescând din cauza inflaţiei, iar din punct de vedere diplomatic, după recenta decizie a CIO de a accepta sportivii ruşi şi belaruşi la Paris în anumite condiţii stricte, aceasta rămâne un fapt concret, cu excepţia cazului în care Rusia se decide să boicoteze Jocurile Olimpice, urmând ca acestora să li se asigure coabitarea şi participarea sportivă în condiţii de deplină siguranţă.

Iar la mijloc planează ameninţările atacurilor informatice şi ale tentativelor de dezinformare, consemnându-se în această vară o campanie de dezinformare legată de medii din Azerbaidjan, menită să aducă atingere reputaţiei Franţei privind capacitatea sa de a găzdui Jocurile Olimpice.

De asemenea, de mai multe săptămâni, tensiunea s-a aflat în creştere în problema transporturilor şi a capacităţii lor de a găzdui fluxuri de spectatori, în timp ce la nivel zilnic, sistemul de transporturi din Franţa dovedeşte semne de slăbiciune după criza de Covid.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Florin Talpan intervine după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”
18/05/2024 20:57

Florin Talpan, nou atac impotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea” Florin Talpan, a atacat din nou gruparea patronată de ...

 Final pe muchie de cuțit în SuperLiga
18/05/2024 06:00

FC Botosani a ratat, aseară, o sansă uriasă de a transa barajul rămanerii/accederii in SuperLiga. Desi toată lumea ii vedea favoriti pe fotbalistii moldoveni, acestia s-au chinuit teribil cu ocupanta locul ...

Echipa națională: Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele amicale înainte de Euro 2024
17/05/2024 19:44

 Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista preliminară cu jucători din străinătate in vederea celor două jocuri de pregătire rămase de disputat inaintea participării la Campionatul Europea ...

CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine conform hotărârii Curţii de Apel
17/05/2024 15:59

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, ii aparţine conform motivării primite, vineri, din partea C ...

Un sfârșit de săptămână captivant în SuperLiga!
17/05/2024 06:15

În timp ce Politehnica Iasi – scăpată miraculos de retrogradare, in ultima partidă a play-out-ului, se chinuie să-si drămăluiască sărăcia in asa fel incat să nu-i piardă măcar pe jucăto ...

Cupa României numai cu jucători români
16/05/2024 06:48

După multi ani, o echipa de Liga a doua a castigat Cupa Romaniei. După multi ani, la Hunedoara renaste un centru fotbalistic care reia entuziasmul epocii Lucescu, cel care a lansat o generatie si un model. S ...

Moştenitorii lui Diego Maradona îşi reclamă drepturile asupra Balonului de Aur furat de la tatăl lor
16/05/2024 00:14

Cei cinci moştenitori ai fostului fotbalist argentinian Diego Maradona incearcă să anuleze vanzarea şi să recupereze Balonul de Aur caştigat de tatăl lor in 1986, cand acesta a fost declarat cel mai bun ...

Simona Halep a primit un nou wildcard. Turneul la care va evolua românca după Paris
15/05/2024 22:38

     Organizatorii turneului WTA 125 de la Rabat din Maroc i-au oferit un wildcard Simonei Halep. Romanca va lupta acolo pentru a fi in formă excelentă la Roland Garros şi eventual l ...

Ce se schimbă la EURO 2024? Șeful de la UEFA anunță: „Arbitrii își vor explica mai mult deciziile. Dar vor vorbi doar cu căpitanii”
14/05/2024 14:40

 Roberto Rosetti, 56 de ani, actualul director al Comisiei pentru arbitri UEFA, a explicat azi pentru public ce se va schimba la EURO 2024. Într-un articol scris de el pe site-ul forului continental, ...

Împlinirea unui vis - Echipa feminină CSM Iaşi 2020 a promovat în Liga Florilor la handball
13/05/2024 00:21

* finalul meciului decisive, cu Activ Prahova Ploieşti, a fost dramatic. Cu zece secunde inainte de sfarşit, la scorul 24-24,  Mitrache inscrie, dar arbitrii nu acordă golul pentru călcarea semicerculu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei