Orlando Bloom, în Moldova pentru a se întâlni cu copiii refugiaţi din Ucraina

Untitled

Dimensiune font:

| 25-03-2022 15:15


Actorul Orlando Bloom, ambasador al Bunăvoinţei UNICEF, a vizitat Moldova pentru a întâlni copiii şi familiile refugiaţi din Ucraina.


Pe parcursul călătoriei de două zile, Bloom a vizitat un centru „Blue Dot” susţinut de UNICEF, în Palanca, sud-vestul Moldovei, unde femeile şi copiii se opresc pentru odihnă şi pentru a primi sprijin, după ce au trecut graniţa din Ucraina, în căutarea siguranţei.

„Am întâlnit o mamă atunci când a ajuns la punctul de trecere împreună cu cei trei copii ai săi. Mi-a spus că au fugit din Ucraina aseară, după ce casa vecinului lor a fost bombardată şi le-a fost prea teamă să mai rămână”, a afirmat Bloom. „Am fost îndurerat să văd această familie şi atât de multe altele trecând graniţa după lungi călătorii, cu doar câteva bunuri şi neştiind unde se va termina călătoria lor”.

UNICEF şi UNHCR, în parteneriat cu guvernele şi organizaţiile societăţii civile, au înfiinţat trei centre „Blue Dot” în Moldova pe rutele cele mai importante folosite de refugiaţi. Aceste spaţii sigure oferă informaţii familiilor care călătoresc, ajută la identificarea copiilor neînsoţiţi şi separaţi de familii şi asigură protecţia acestora împotriva exploatării, fiind centre pentru servicii esenţiale.

De la începutul războiului, în 24 februarie, peste 1,8 milioane de copii au fugit din Ucraina, zeci de mii intrând în Moldova. Mulţi refugiaţi îşi continuă călătoria în alte ţări, în timp ce aproape 100.000 - jumătate dintre ei copii - au rămas în Moldova la familii care îi găzduiesc, la voluntari sau în centre pentru refugiaţi administrate de guvern.

„Ameninţarea urgentă şi foarte reală la adresa copiilor refugiaţi din Ucraina creşte în fiecare zi. Copiii care călătoresc singuri sunt deosebit de vulnerabili la trafic şi exploatare, deoarece parcurg distanţe lungi şi dificile”, a declarat Reprezentantul UNICEF în Moldova, Maha Damaj. „UNICEF lucrează neîncetat în Moldova pentru a furniza copiilor şi familiilor îngrijire psihosocială şi servicii de protecţie după ce trec graniţa pentru a se afla în siguranţă”.

Bloom s-a întâlnit, de asemenea, şi cu copii şi familii la centrul de refugiaţi Moldexpo din Chişinău, unul dintre cele peste 100 de centre din Moldova unde refugiaţii pot dormi, accesa informaţii medicale şi juridice şi pot lua mese calde înainte de a-şi continua călătoria.

În centru, Bloom s-a întâlnit cu o familie de cinci persoane care a fugit din Ucraina la începutul acestei săptămâni, neavând decât hainele cu care erau îmbrăcaţi şi o sumă mică de bani. După ce au sosit în Moldova şi au petrecut cinci nopţi la Moldexpo, o familie locală s-a oferit să-i găzduiască până când vor avea toate actele pentru a merge mai departe.

„Multe familii şi copii cu care am vorbit nu şi-au lăsat doar casele, ci şi şcoala, prietenii, membrii familiei şi aproape toate bunurile pe care le au. Ca tată, nu îmi pot imagina suferinţa şi confuzia pe care trebuie să le simtă”, a adăugat Bloom, care a vizitat şi estul Ucrainei împreună cu UNICEF în 2016. „Centrele Blue Dot înfiinţate de UNICEF la trecerile de frontieră sunt un prim punct de oprire esenţial pentru mamele care caută cu disperare odihnă şi un loc sigur în care copiii să se poată juca”.

UNICEF a avertizat recent cu privire la riscul crescut de trafic şi exploatare, deoarece milioane de copii fug de război, iar mulţi alţii sunt strămutaţi în interiorul Ucrainei din cauza violenţelor. Ca răspuns, UNICEF şi partenerii extind centrele „Blue Dot” în ţările care găzduiesc refugiaţi, incluzând Moldova, Polonia, România şi Slovacia, şi fac apel la guvernele din regiune să ia măsuri pentru a ţine copiii în siguranţă. Acest lucru include consolidarea verificărilor pentru protecţia copiilor la punctele de trecere a frontierei. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Alertă în domeniul IT din România - O multinațională dă afară toți angajații din Cluj
15/05/2024 16:30

Gameloft, renumitul producător si dezvoltator de jocuri video, a anuntat inchiderea studioului său din Cluj-Napoca, deschis in urmă cu 15 ani, si concedierea celor 136 de angajati care lucrau in acest sediu. ...

Pensiile din străinătate se pot transfera în România
15/05/2024 07:41

Cei care au lucrat cel putin un an peste granită cu acte in regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă indeplinesc toate conditiile de pensionare din tara respectiv ...

Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari
14/05/2024 09:30

Zeci de angajati din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan in fata Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, angajatii cer salarii mai mari si de ...

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”
12/05/2024 19:35

Un cunoscut economist roman cu studii in Elvetia a starnit o adevărată furtună afirmand că, in acest moment, oricine nu reuseste să castige cel putin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest luc ...

800 de foști parlamentari primesc pensie specială. Oamenii de rând nu pot cuprinde cu mintea sumele care le intră impostorilor în conturi
11/05/2024 07:16

In timp ce multi pensionari spun că pensia nu le ajunge nici pentru mancare, peste 800 de fosti parlamentari sunt speciali. Numărul lor va creste, chiar dacă indemnizatia a fost eliminată de CCR. Mai exact ...

Pensionarii militari protestează la București
09/05/2024 13:18

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atat pensionari militari, cat şi poliţişti aflaţi in pragul varstei de pensionare - anunţă că nemu ...

Profesorul Coșea îi desființează pe mincinoșii din PSD: Nu va exista o creștere reală a pensiilor!
09/05/2024 01:01

Noua lege a pensiilor prevede si o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decat recalcularea care se incheie in septembrie 2024. Intrebat ce părere are despre noua lege a pensiilor, e ...

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe riscă să ajungă după gratii. Ce presupune legea intrată în vigoare
09/05/2024 00:58

În tara in care incă se petrec numeroase abuzuri in grădinite si scoli, apare in sfarsit o completare a legii pentru protectia copilului, care interzice pedepsele corporale si umilirea celor mici. Sunt ...

Arde o groapă de gunoi de la Galați
08/05/2024 13:27

Incendiul cu degajări de fum se manifestă in continuare la groapa de gunoi a municipiului Galati, in zona Tirighina. Pompierii gălăteni intervin incă de ieri, insă situatia din teren impune prezenta aces ...

Dezastru ecologic la Vama Veche după minivacanță: Plaja transformată în groapă de gunoi
06/05/2024 20:08

Imaginea idilică a statiunii Vama Veche s-a transformat rapid intr-un cosmar ecologic după minivacanta de primăvară. Petrecăretii care au invadat plaja au lăsat in urmă un peisaj dezolant, acoperind nisi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei