Pădurarii ies din nou în stradă

protest

Dimensiune font:

| 21-02-2023 10:58

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva protestează marţi la Senatul României, principalele revendicări vizând exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative şi menţinerea activităţilor economice în cadrul structurilor de administrare a pădurilor.

Conform unui comunicat al Federaţiei, la protest vor participa membri de sindicat din întreaga ţară, alături de reprezentanţi ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi ai unor asociaţii profesionale şi patronale din domeniu.

Protestarii cer exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative, sistem managerial ce are în vedere în principal maximizarea profitului şi înlocuirea cu managementul forestier durabil, singurul care asigură continuitatea în gospodărirea şi protejarea pădurilor prin dezvoltarea echilibrată şi unitară a celor trei funcţii ale pădurilor, respectiv funcţia ecologică, funcţia socială şi cea economică, şi menţinerea activităţilor economice în cadrul structurilor de administrare a pădurilor, aceasta fiind singura posibilitate de asigurare a resurselor necesare gestionării durabile şi unitare a pădurilor.

Sindicaliştii semnalează că Guvernul României a iniţiat la sfârşitul anului 2022 un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109 din 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

"Conform Proiectului de lege aprobat de Guvern fără consultarea partenerilor sociali, transmis apoi Senatului României (L831/2022) pentru adoptare în procedură de urgenţă, se dă o lovitură decisivă regiilor autonome ale statului, forţând reorganizarea acestora prin divizarea activităţilor de serviciu public de activităţile comerciale. De la intrarea în vigoare a legii, statul nu mai poate înfiinţa regii autonome care să desfăşoare în principal activităţi economice. Dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, iar activităţile de serviciu public vor deveni bugetare", menţionează reprezentanţii federaţiei.

Aceştia precizează că una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct de această lege, alături de Autoritatea Rutieră Română, Monetăria Statului, Monitorul Oficial, Romatsa - Administraţia Serviciilor de Trafic Aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi multe altele, este Regia Naţională a Pădurilor, regie autonomă de interes naţional, care administrează în prezent o suprafaţă de 3,1 milioane ha păduri proprietate publică a statului, la care se adaugă o suprafaţă de 1,1 milioane hectare păduri aparţinând altor categorii de proprietari, pentru care se asigură administrarea şi serviciile silvice pe bază de contract.

"Din punctul nostru de vedere, prin această modificare legislativă, se pune în pericol administrarea pădurilor proprietate publică, bun de interes naţional, întrucât, după înfiinţarea acestor societăţi pe acţiuni, statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesaţi de păduri şi de lemnul românesc vor deveni acţionari majoritari. Astfel, pădurile proprietate publică de stat şi lemnul românesc, poate unica resursă pe care astăzi România o mai deţine în patrimoniul public, vor încăpea pe mâinile anumitor grupuri de interese, care, cel mai probabil, urmăresc acest lucru de mult timp, inclusiv prin forţarea reorganizării Romsilva, ca angajament în PNRR, într-un moment în care această regie de interes naţional funcţionează la parametri optimi, cu rezultate economice deosebite", susţin sindicaliştii.

Având în vedere că aplicarea acestor prevederi, în cazul regiei care administrează pădurile proprietate publică a statului, va avea mai multe consecinţe negative asupra gestionării durabile a pădurilor decât beneficii, Federaţia Sindicatelor Silva a solicitat sprijinul Senatului României pentru introducerea unui amendament la proiectul de lege, prin care administratorii pădurilor proprietate publică să fie exceptaţi de la aplicarea guvernanţei corporative, cu păstrarea obligaţiilor de raportare şi transparenţă prevăzute de legislaţia specifică.

"Solicitarea de înlocuire a guvernanţei corporative, sistem de management ce are ca obiectiv principal maximizarea profitului, este bazată pe necesitatea aplicării la păduri a managementului forestier durabil, aşa cum se întâmplă în cele mai multe din statele europene (conform Rezoluţiei H1 a Conferinţei ministeriale de la Helsinki privind protecţia pădurilor în Europa, adoptată în 1992), singurul sistem de management care poate asigura continuitatea în gospodărirea şi protejarea pădurilor prin dezvoltarea echilibrată şi unitară a celor trei funcţii ale pădurilor: funcţia socială, funcţia ecologică şi cea economică", subliniază sursa citată.

Sindicaliştii mai semnalează că rolul social al pădurilor româneşti este un argument important şi o particularitate a ţării noastre, având în vedere o realitate de care suntem obligaţi să ţinem cont - peste 3,5 milioane de locuinţe se încălzesc în prezent cu lemn din păduri, neavând nici o altă alternativă energetică. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Guvernul Ciolacu a îndatorat România cu 1 miliard astăzi
14/05/2024 09:24

Ministerul Finanţelor a imprumutat intr-o singură zi peste un miliard de lei de la bănci. Astfel, ministerul a atras 458 de milioane de lei din prima emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o m ...

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunț demarare proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată” - Apel : ,,Transformarea digitală a IMM-urilor orientată că
14/05/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ AUDIT MANAGEMENT IASI SRL - 14 mai 2024, Anunt demarare proiect finantat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027 -Prioritatea 2 „Nord-Est – O regiune mai digitalizată&r ...

BNR anunță sărăcie! Inflația va exploda
14/05/2024 08:43

BNR a decis luni mentinerea dobanzii-cheie la 7% pe an, desi guvernatorul semnalase că, odată instalată pe o traiectorie sustenabilă de scădere a inflatiei, am putea vedea si o primă tăiere de dobandă. ...

FOTO | Începe lupta pentru materiile prime: Peste 95% dintre ele se găsesc în Marea Neagră
13/05/2024 12:17

  Conform unei hărti trimise de Agentia Natională pentru Resurse Minerale (ANRM) către ZF, metalele care intră in categoria pămanturilor rare, precum si cantităti de mangan, ar putea ...

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România cu o treime
13/05/2024 11:31

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut in Romania, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul "electrificate" a raportat un salt ...

Vecina României care și-a majorat rezervele de aur cu 3.000% în 10 ani. Fiecărui locuitor îi revin acum câte 10 grame de aur
13/05/2024 09:22

Ungaria a inregistrat cea mai mare crestere procentuală din lume a rezervelor sale de aur, cu aproape 3.000% in 10 ani. Potrivit Băncii Centrale, fiecărui maghiar ii revin acum 10 grame de aur. Rezervele de ...

Seceta a afectat dramatic plantațiile de portocali din Brazilia. Cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
12/05/2024 16:45

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strangă in acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat in mod grav culturile, estimează compani ...

 România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie
12/05/2024 16:14

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că Romania asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o r ...

Dezastru pentru pensionarii din România, anticipat de specialiști. Adio majorări!
09/05/2024 13:34

Comunicat devastator trimis de Ministerul Finantelor. Datoria publică a trecut de 52% din PIB, ceea ce inseamnă că pensiile si salariile romanilor ar putea fi inghetate in perioada următoare. Desi legea sp ...

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT  „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂȚI ȘCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINȚARE ȘI DOTARE LABORATOARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMAȘI”
09/05/2024 09:00

COMUNICAT ÎNCHEIERE PROIECT   „CONSTRUIRE PAVILION PENTRU ACTIVITĂTI SCOLARE ÎN AER LIBER, ÎNFIINTARE SI DOTARE LABORATOARE SCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1, TAMASI”  

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei