Cornel Nistorescu:Presa noastră crăcănată de partea Israelului

Dimensiune font:

| 31-10-2023 15:12

Nu-mi place acest subiect și nici această situație. Dar nu o pot ocoli. Mă obligă profesia mea pe care am servit-o o jumătate de secol și mă încearcă un sentiment al datoriei. De aceea semnalez un fapt care ne poate discredita pe mulți dintre noi. Nu suntem echilibrați și nici obiectivi!

Balanța știrilor și comentariilor din relatările privind situația din Gaza și de la granița israelo-palestiniană este vizibil prăvălită într-un subiectivism pro-israelian. Înainte de a continua, trebuie să precizez un lucru. Nu am nici un strop de înțelegere pentru atacul terorist comis de Hamas. Este condamnabil și merită judecat. Autorii lui trebuie să plătească pentru crimele comise, dar nu omorîți la grămadă, ca animalele, fără o decizie pronunțată de o instanță de judecată.

După părerea mea, ne aflăm în fața unei situații în care comunitatea internațională, dacă mai are busolă și coerență, trebuie să-și spună cuvîntul.

Urmăresc cu sufletul la gură conflictul israelo-palestinian și situația din Gaza și nu pot să nu remarc dezechilibrul din presa română. Parcă am asista la un efort de a înclina balanța percepției publice în favoarea Israelului. Jurnalele, relatările și comentariile arată de parcă presa noastră s-ar fi înrolat într-o campanie de propagandă în favoarea Israelului. Ceea ce este nefiresc și incorect profesional, chiar dacă România are un parteneriat strategic cu Israelul și o mare parte din populația acestei țări este de origine română.

De cîteva zile, văd pe micile ecrane cum un fost militar cu dublă cetățenie, română și israeliană, evaluează situația din conflict ca analist, ca martor și specialist. Se mută de la o televiziune la alta și opiniile sale sunt preluate pe diverse site-uri. El se numește David Maxim. Nu-i știu gradul. Poate fi David Maxim un comentator obiectiv? În nici un caz. Punctele sale de vedere nu pot contrazice opiniile ministrului apărării din Israel și nici ale statului său. Nu poate critica nimic și nici nu poate apăra pentru că nu este credibil. Eventual, poate fi mai dur. În mod normal, ofițerul israelian în rezervă ar fi trebuit să dea fuga acasă și să răspundă la mobilizare, cum fac și alți israelieni de aiurea. El bate televiziunile. Punctele sale de vedere nu ar fi putut fi difuzate decît în pandant cu măcar un refugiat palestinian. Nu cu un luptător Hamas, ci cu un refugiat palestinian, cu un român surprins în Gaza sau cu un palestinian care a studiat în România. Regulile elementare ale jurnalisticii despre dispute și conflicte se supun celebrului dicton „audiatur et altera pars” (ascultă și cealaltă parte). Comunicarea balansată este valabilă inclusiv în politică și în diplomație, dar în acest conflict, mulți dintre colegii mei de breaslă nu o mai respectă. Cel puțin, în acest caz, în presa noastră, nici măcar nu se mai mimează. Nici vorbă de echilibru. În potopul de comentarii acuzatoare din ultima vreme, abia a încăput vocea unui palestinian, dacă nu mă înșel, jurnalist, dar acesta n-a apucat să spună mare lucru, pentru că a fost cel mai adesea acoperit de moderator și de invitați.

De cîte relatări am avut din Gaza și de cîte din Israel? Disproporția este evidentă. Care este proporția între victimele Hamas din Israel și cele comise de IDF și Shin Bet în Gaza? Parcă n-ar ști nimic și n-ar avea detalii despre drama civililor!

Luni, televiziunile difuzau aproape în buclă știrea privitoare la recuperarea unui ofițer israelian (răpit de Hamas) ca rezultat al pătrunderii multiple în Gaza. A mai fost salvată de armata intrată în Gaza din captivitate și o „soldată”, dar nimeni nu a încercat să afle prețul, adică numărul morților, să ceară informații privitoare la numărul de vieți de palestinieni sau de persoane surprinse de conflict în Gaza! Imaginile difuzate din Gaza (atîtea cîte au scăpat!), condițiile în care civilii încearcă să supraviețuiască arată o devastare totală, arată mai degrabă a exterminare.

Tolerează israelienii acest comportament nemilos după ce au supraviețuit unui holocaust? De ce tac politicienii români și de ce presa ignoră tragedia și vorbesc numai despre situația prizonierilor luați de Hamas?

Și încă un fapt. Multe știri din conflict sunt comentate de ziariști români de religie iudaică sau de etnie evreiască. Pot fi ei obiectivi în prezentarea acestui conflict? Unii sunt cunoscuți chiar cu dublă cetățenie. Nici vorbă de o derobare elegantă sau de o precizare a identității lor. Cît de credibilă poate fi prestația unui jurnalist care aparține unei părți? Ce reacție am fi avut dacă o televiziune ne propunea un talk show despre situația din Gaza moderată de un palestinian?

Presa românească în cea mai mare parte a relatărilor transmite preponderent punctele de vedere ale Israelului, cu nenumărate declarații ale miniștrilor israelieni, interviuri telefonice cu cetățeni israelieni de origine română, cu rude sau cu prieteni. Declarațiile politice ale premierului României și ale președintelui au fost unele de un vizbil suport pro-israelian, fără o contextualizare a conflictului. Iar ziariștii se avîntă în considerații de parcă ar fi scăpat toate hățurile gîndirii.

Conflictul arabo-israelian este vechi și ține de secole. Cel puțin în ultimul, românii și România s-au străduit să păstreze un echilibru, să țină balanța într-o judecată dreaptă.

De ce am renunțat la asta, mai ales că mintea de pe urmă ne trimite întotdeauna la o socoteală?

Post Scriptum:

Reproduc din David Maxim, invitat și citat de Digi 24: „A rămas foarte puțin timp până se intră. E inevitabil. Niciun guvern și nicio autoritate nu ar putea să întârzie, împiedice sau să anuleze intrarea. Soluția vine de aici. Curățenia asta a fiarelor. Riscul ca așa ceva să se mai întâmple sau să încerce iarăși… de data asta a fost Israelul. Urmează Orientul Mijlociu, urmează Europa, suntem aproape”, mai spune David Maxim. Intrarea în Fâșia Gaza o să vină însă la pachet cu o listă lungă de probleme pentru militarii israelieni. „Gaza nu are străzi. Cele mai largi străzi sunt chestii de genul ăsta. Noi, cu echipamentul de luptă, nu aveam loc să trecem prin ele cu fața. Trebuia să trecem pe o parte, să ne strecurăm. Între doi pereți a două case nu aveam loc să trecem. Ei aruncau de sus frigidere sau borduri. Orice poate să fie sfârșitul tău. Am văzut măgar mort minat. Nu văd cum pot să măture Gaza dintr-un capăt în altul, pentru că trebuie luată casă cu casă, cameră cu cameră, fiecare subsol, fiecare acoperiș, fiecare coș de gunoi. Nu poți să lași în spate nimic din ce nu ai verificat. De asta o să dureze mult și o să fie foarte greu. M-aș bucura să termine în două săptămâni. Nu cred că o să termine în mai puțin de 1-2 luni. Sper să se termine în 4 luni. Pe un teren construit, fiecare cameră e o altă problemă”(…) „Clar ținta lor au fost civilii. Dacă te duci spre un kibbutz, în ziua de sâmbătă dimineață, ce crezi că o să găsești acolo? E un sătuc. Clar nu e apărat. Și dacă e apărat, e apărat de o mână de oameni. I-au subestimat, ce-i drept. Mâna aia de oameni au știut să salveze mult mai mult. S-au dus spre kibbutz, spre așezări mici, s-au dus spre tinerii ăia care erau într-un festival. Ce te aștepți? Acolo nu e armata. Acolo n-ai atacat pe nimeni care poate să îți răspundă. Josnic”, mai spune fostul militar în armata israeliană. Israelul a pregătit peste 300.000 de soldați pentru intrarea în Fâșia Gaza.