LIDERI PNL, anchetați de DNA. Anunțul dimineții după ce ar fi încercat să-și numească oamenii pe funcții de conducere

DNA 345

Dimensiune font:

| 12-11-2021 09:45

Mai mulți lideri ai PNL sunt luați în vizorul DNA, fiind urmăriți penale de procurorii anticorupție, după ce ar fi încercat să-și numească oamenii în poziții de conducere.


Ar fi intervenit pentru a-l numi pe Chiru la conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș

Primul vizat de ancheta DNA este liderul PNL Argeș și deputatul Adrian Gheorghe Miuțescu. Procurorii anticorupție îl acuză de opt infracțiuni de folosire a influenței sau a autorității dată de funcția de conducere din partid pentru a obține pentru sine sau pentru alții foloase. Faptele s-ar fi petrecut în perioada aprilie - iulie 2021. Acesta ar fi intervenit pe lângă conducerea ANPC, instigat fiind de un alt urmărit penal din dosar, Ovidiu Chiru, pentru a-l numi pe acesta din urmă, dar și o altă persoană la conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Funcția vizată de Chiru era deja ocupată de o persoană care o obținuse prin concurs.

Altă încercare cu... noroc
Folosindu-se de influența dată de funcția de conducere în partid, conform anchetatorilor, liderul PNL Argeș ar fi intervenit, în același mod, pentru a numi o persoană într-o funcție de conducere la Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia, dar și pentru a muta sediul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

Ar fi intervenit pentru a menține în funcție directori de școli și inspectori școlari agreați de PNL
În perioada iulie-august 2021, Miuțescu este acuzat că ar fi intervenit direct pe lângă un ”înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.”

Similar, ar fi intervenit și pe lângă conducerea Poștei Române.

Anchetatorii DNA îl mai acuză pe liderul PNL Argeș că ar fi intervenit, împreună cu Tofan Gelu, pe lângă persoane ”în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.”



Revenim cu amănunte

Iată ce anunță DNA:
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de următorii:

MIUȚESCU GHEORGHE ADRIAN, președinte al Organizației Județene Argeș a unui partid și deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)

TOFAN GELU, președinte al Organizației Pitești a unui partid și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)

MITROFAN CRISTIAN, vicepreședinte al Organizației Județene a unui partid, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)

CHIRU OVIDIU, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile reținute în sarcina primului menționat.



În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existență a infracțiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.

În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.

În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” anunță DNA.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Un ministru maghiar îi trimite la naiba, de la Oradea, pe șefii de la Bruxelles
18/05/2024 00:21

Ministrul ungar al Constructiilor si Transporturilor, Lázár János, a lansat critici vehemente la adresa liderilor Uniunii Europene, in timpul unui eveniment de campanie al UDMR desfăsurat la Oradea. Confor ...

Zelenski manifestă aceeași poziție ca Putin. Ideea avansată de Macron și Xi Jinping, pusă sub semnul întrebării: 'Îmi sună ca o poveste neviabilă'
17/05/2024 21:02

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a manifestat vineri rezerve faţă de ideea unui armistiţiu in războiul cu Rusia in timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, după ce mai devr ...

Ionuț Popovici (PSD): Noaptea minții la Reșița. Au asfaltat pe șinele de tramvai
17/05/2024 20:56

Video viral in Resita, acolo unde o investitie importantă, realizarea unei linii de tramvai, s-a transformat intr-un calvar pentru cetăteni si un prilej de ironie caustică pentru internauti. Avand in veder ...

Ciolacu, sarcastic cu angajaţii din Guvern care sunt în grevă japoneză: Am promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie
17/05/2024 20:47

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie intre angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, intrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din E ...

România, a doua cea mai mare putere economică din estul Europei - 'Nu o spunem noi, o spun alţii', afirmă Nicolae Ciucă
17/05/2024 20:41

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau Romania ca fiind a doua cea m ...

Ciolacu vine la Iași, să vadă locul în care vor apărea Polivalenta și Spitalul Regional
17/05/2024 09:14

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, se va afla vineri, 17 mai, in vizită in două din judeţele Moldovei - Iaşi şi Neamţ. În prima parte a programului, prim-ministrul se va depla ...

Iohannis vs Rutte, la șefia NATO: Întrebarea la care Mircea Geoană a refuzat categoric să răspundă!
17/05/2024 06:47

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, se arată increzător că ţările membre ale Alianţei vor ajunge ”in timp util” la un consens cu privire la succesorul lui Jens Stol ...

 Vladimir Putin și Xi Jinping atacă dur SUA: 'Americanii se ghidează după logica confruntării în bloc!'
17/05/2024 06:39

Liderii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin au promis joi o "nouă eră" de parteneriat intre cei mai puternici doi rivali ai Statelor Unite, pe care le-au catalogat drept un hegemon agresiv al Războiului ...

Ambasadoarea SUA îl contrazice pe Ciolacu: Visa Waiver la ”sfântul așteaptă”
17/05/2024 06:38

Abureală electorală. Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat convins, la TV, zilele trecute, că romanii nu vor mai avea, din toamnă, nevoie de vize pentru a călători in SUA. ”Vă mai dau o veste, anul f ...

Vești proaste de la Comisia Europeană. România se va adânci și mai mult în datoriile făcute de guvernul Ciolacu
17/05/2024 06:37

Guvernul Romaniei se imprumută si cate un miliard de lei pe zi, de la bănci sau de pe piata de capital, iar Comisia Europeană a inceput deja să tragă semnale de alarmă. Comisia Europeană a imbunătăţi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei