Partidele politice ieşene îşi activează rezerva de cadre!

1politician
bogdan cojocaru
Marius Lucian Lupu
Marius-Minea

Dimensiune font:

| 16-04-2019 00:00
  În ultimii ani, tinerii politicieni au devenit din ce în ce mai vizibili pe scena politică. Deşi se spune despre ei că nu au discernământul sau bagajul de cunoştinţe necesar pentru a îmbrăţişa o doctrină sau un partid politic, liderii Organizaţiilor de Tineret (OT) resping această idee, fiind mai determinaţi ca niciodată să se implice şi să se manifeste constructiv, având drept obiectiv schimbarea lucrurilor în România.
Marius Lucian Lupu, preşedintele Organizaţiei de Tineret PMP Iaşi, spune că a intrat în politică la vârsta de 18 ani din dorinţa de a fi o voce în rândul tinerilor din comunitatea în care locuia şi, după spusele sale, „aceştia au capacitatea să înţeleagă în ce lume trăiesc şi pot să îmbrăţişeze calea unui partid politic”. „Tinerii din ziua de astăzi sunt mai hotărâţi ca oricând să-şi facă un viitor. Iar politica ne stabileşte viitorul. O adeziune a unui tânăr într-un partid înseamnă dorinţa acestuia de a-şi schimba viitorul din două puncte de vedere: fie alege să-şi asume calea politică cu tot ce implică ea, fie nu este mulţumit de modul în care funcţionează societatea actuală şi doreşte să schimbe cursul lucrurilor. Cred că politica trebuie schimbată de tineri, acum, mai mult ca niciodată. Toată lumea vorbeşte despre resetarea clasei politice, iar tinerii sunt răspunsul la această problemă”, susţine Marius Lucian Lupu.
Acesta dezaprobă ideea că organizaţiile de tineret sunt deseori văzute drept clone ale actualei clase politice, considerând că tinerii pot fi feriţi de apucăturile rele care zac în unii dintre politicienii vechi dacă „vor fi menţinuţi atenţi, implicaţi şi prezenţi, în sensul schimbării clasei politice după valorile lor”. „Cred că în momentul în care semnezi o adeziune la un partid înseamnă că îmbrăţişezi doctrina şi idealurile respectivei entităţi politice. Nu cred că este cazul să spunem despre Organizaţiile de Tineret că sunt clone. Unde-s mulţi puterea creşte, iar în timp, cei care astăzi sunt membri în organizaţiile de tineret vor da noul trend în politică, a opinat Lupu.
 
 

Suntem într-o relaţie de colaborare eficientă cu seniorii”

 

Marius Minea, preşedintele Tineretului Naţional Liberal Iaşi (TNL), spune că au trecut mai mult de 12 ani de când este membru al PNL Iaşi. A trecut prin diverse etape şi este convins de faptul că alegerile făcute până în prezent l-au construit ca om, iar sprijinul celor din jur l-a motivat să se implice din ce în ce mai mult. „Îmi amintesc că la vârsta de 16 ani îmi doream să folosesc în mod util timpul liber pe care îl aveam şi am ales astfel să mă implic în Clubul Elevilor Liberali, organizaţie de elevi a PNL Iaşi. Aici, am implementat şi iniţiat mai multe proiecte pentru colegii mei de generaţie. Am ales PNL pentru că a fost singurul partid care asculta vocea tinerilor”, a spus liberalul. Minea este de părere că seniorii politici sunt un exemplu puternic şi niciodată nu a dorit detaşarea de aceştia, dar asta nu înseamnă neapărat că tinerii sunt clone ale actualei clase politice. „Noi, cei din TNL, suntem într-o relaţie de colaborare eficientă cu seniorii PNL şi considerăm că avem extrem de multe lucruri de învăţat de la aceştia. Ei fac parte din actuala clasă politică şi niciodată nu ne-am dorit detaşarea de aceştia, dimpotrivă”, a subliniat acesta.

 

Vârsta nu este tot timpul un avantaj”

Din perspectiva liderului organizaţiei Tinerilor Social Democraţi (TSD) Iaşi Bogdan Cojocaru, care s-a implicat în politică de la vârsta de 20 de ani, tinerii sunt cea mai importantă resursă umană, tocmai din acest motiv „au avut mereu un capitol dedicat în momentul în care s-a conceput Programul de Guvernare”. Am decis să intru într-o formaţiune politică pentru că doar aşa poţi spune cu adevărat că te implici. Îi încurajez pe toţi să facă acest pas, poţi participa activ la viaţa comunităţii şi o poţi influenţa în bine doar dacă acorzi timp acestor lucruri. De pe margine este uşor să strigi, consideră Bogdan Cojocaru. Social-democratul este de părere că vârsta nu este tot timpul un avantaj, dar generaţia tânără poate aduce un suflu nou mult aşteptat, însă nu este cazul să se ducă o luptă cu celelalte generaţii de politicieni. Respectul se câştigă, nu se impune. Prin muncă şi implicare tot mai mulţi tineri intră în viaţa comunităţii pe diverse posturi, cum ar fi cele de consilieri locali, comunali etc. Este un prim-pas foarte important, având astfel ocazia să cunoască problemele fiecărui cetăţean şi să vină cu soluţii. Important este să lucrăm împreună şi fiecare tânăr să înveţe din experienţa celor cu tâmplele albe. Generaţiile diferite nu se exclud, trebuie să lucrăm împreună”, a afirmat Bogdan Cojocaru.

Niciodată nu am înţeles sintagma lipitori de afişe

Am putea crede că cei mai mulţi membri au aproximativ acelaşi ideal în viaţă, să prindă o funcţie publică. Aceasta vine, probabil, din dorinţa de a depăşi condiţia de lipitori de afişe, însă liderii Organizaţiilor de Tineret se dezic de contextul menţionat. „Niciodată nu am înţeles sintagma lipitori de afişe. Din punctul meu de vedere, un adevărat politician se creează în ani de zile şi începe de la OT şi creşte în timp, până să ajungă să ocupe funcţii importante. Un astfel de om trebuie să facă muncă de partid şi să înţeleagă cum funcţionează acesta. Spre comparaţie, la fel şi în administraţie. Dacă eşti instalat direct pe funcţia cea mai înaltă, ai posibilitatea să nu ştii pe ce lume trăieşti, pentru că nu ai trecut prin toate etapele şi nu ai înţeles sistemul din care faci parte. Ţinta mea, de când m-am înscris în PMP, a fost să fiu preşedinte al Organizaţiei Naţionale de Tineret, funcţie pe care o ocup astăzi”, a afirmat Lupu.

Gândirea îi este împărtăşită şi de Marius Minea, care spune că orice om politic trebuie să treacă prin toate etapele în clădirea unui cariere în acest domeniu, iar „a lipi afişe nu este un lucru ruşinos, cum ar putea părea”. „Nu este o condiţie pentru a putea evolua în cadrul PNL Iaşi. Ca în orice domeniu, este normal să îţi doreşti să evoluezi şi nu, idealul nu trebuie neapărat să fie obţinerea unei funcţii publice. Ţinta mea în politică este să determin cât mai mulţi tineri din judeţul nostru să se implice activ în politică pentru că am încredere în puterea lor de a dezvolta această regiune. Cu fiecare generaţie care vine, tinerii sunt din ce în ce mai determinaţi”, a punctat Minea.

Mai mult de atât, liderului TSD Bogdan Cojocaru i se pare chiar „o etichetă răutăcioasă”. Organizaţiile de Tineret nu sunt lipitori de afişe. Aşa cum s-a demonstrat, cei tineri alături de cei cu mai multă experienţă pot lucra foarte bine. OT are obligaţia, şi zi de zi facem acest lucru, să îi reprezinte pe cei care ne susţin. Suntem într-un dialog continuu cu cei de vârsta noastră şi încercăm să aducem în prim plan problemele şi nevoile acestora, dar şi soluţiile. De exemplu, în momentul în care se lucra la Programul de Guvernare pentru 2016-2020, s-au efectuat mai multe consultări. În urma acestor discuţii, PSD prin TSD a ridicat la capitolul tineret unele teme foarte importante pentru generaţia noastră: transport gratuit pentru elevi şi studenţi, stimularea antreprenoriatului prin Start-Up Nation, măririle salariale pentru rezidenţi, scheme de ajutor de stat în domeniul IT&C, domeniul fiscal a fost adaptat nevoilor acestor categorii, prima casă, decontarea cheltuielilor în cazul în care tinerii lucrează la o anumită distanţă de casă... şi exemplele pot continua, astfel încât cei mai mulţi dintre noi s-au putut implica în activităţile pe care le îndrăgesc”, a spus Bogdan Cojocaru.

Avem nevoie de tineri bine pregătiţi, buni profesionişti”

Argumente şi exemple care să vină în sprijinul ideii că tinerii pot schimba sau au schimbat politica din România în mai bine ar fi câteva, dar nu sunt suficiente, după părerea multora. Preşedintele OT PMP Iaşi spune că a preluat Organizaţia de mai puţin de un an şi că scopul său, după analiza acestei perioade, este să reuşească să coaguleze o echipă care să funcţioneze la capacitate maximă şi să fie capabilă să ocupe cu succes şi onorabil locuri eligibile la următoarele alegeri locale din 2020. „Toţi tinerii care sunt membri ai partidelor sunt exemple de oameni care schimba politica în bine. Noi suntem viitorul şi, zilnic, prin acţiunile noastre, facem un pas spre mai bine”, a conchis Marius Lucian Lupu.

Şi liderul TNL Iaşi se arată bucuros de faptul că în anul 2016 au propus conducerii partidului tineri bine pregătiţi pentru listele de consilieri locali şi astăzi au peste 30 de tineri din judeţul Iaşi care provin din rândurile OT. „Acest lucru se datorează implicării tinerilor liberali în comunităţile din care provin şi a faptului că PNL Iaşi ne-a acordat încrederea. Alături de aceştia, am organizat întâlniri între producătorii locali, antreprenori şi reprezentanţii instituţiilor guvernamentale pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre beneficiari şi ordonatorii de credite. Pe viitor ne dorim să găsim cele mai bune soluţii pentru problemele cetăţenilor, iar pentru acest lucru avem nevoie de tineri bine pregătiţi, buni profesionişti. Mi-aş mai dori un Iaşi cu o administraţie liberală. Din '90 şi până astăzi liberalii nu s-au aflat nici o zi la conducerea acestui oraş. Ne dorim să facem din oraşul nostru un Iaşi European”, a spus Marius Minea. Florentina SANDU

 

***

Organizaţiile de Tineret sunt dependente financiar de organizaţiile judeţene. La acest moment, OT PMP Iaşi are peste 1.200 de tineri în baza de date, TNL - 1.600 de membri, iar în TSD sunt la fel de mulţi tineri, implicaţi în funcţie de vârstă şi activităţile desfăşurate, cum ar fi Liga Elevilor, Liga Studenţilor ori Liga Tinerilor Întreprinzători.

***

Marius Lucian Lupu (OT PMP) nu ocupă o funcţie publică, fiind doctorand în cadrul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi. Marius Minea (TNL) este consilier judeţean din partea PNL. Totodată, acesta se află pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare din 26 mai (locul 26). Bogdan Cojocaru a fost consilier judeţean, consilier personal la cabinetul preşedintelui ANCOM, Sorin Grindeanu, iar anul trecut ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI)

 

 

 

 

 


 

 

 





Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei