PSD a boicotat ceremonia de la Palatul Culturii
Dimensiune font:
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, împreună cu parlamentarii social-democraţi ai Iaşului, printre care senatorul Vasile Toma, deputaţii Vasile Cîtea, Camelia Gavrilă şi Vasile Axinte au susţinut,astazi, o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-au anunţat refuzul de a participa la ceremonia organizată de Primăria Iaşi şi Administraţia Prezidenţială pentru acordarea titlului de Capitală Istorică municipiului Iaşi. Decizia lor a fost una de „solidaritate” faţă de parlamentarii care nu au primit invitaţie, deşi, potrivit acestora, parlamentarii social-democraţi ieşeni au fost cei care iniţiat, au susţinut şi au votat proiectul de lege pentru acordarea titlului de Capitală Istorică municipiului Iaşi.
„Primăria Iaşi a invitat la eveniment doar o parte dintre reprezentanţii PSD Iaşi. Motivat de acest fapt, conducerea partidului a luat decizia de a nu participa la ceremonie”, a spus Maricel Popa.
„Nu trebuie uitat că, în urma demersului parlamentarilor social-democraţi ieşeni, municipiul Iaşi a fost desemnat, prin lege, Capitală Istorică a României”- Maricel Popa
Iniţiatorul legii, senatorul PSD Vasile Toma declara, anul trecut, că proiectul legislativ pentru declararea municipiului Iaşi drept Capitala istorică a României este modul său de a mulţumi Iaşului, precizând că este un proiect de suflet, considerându-l drept o datorie de onoare faţă de ieşeni. „Iaşul este oraşul care în care m-am format şi sunt mândru de lucrul acesta. De multe ori m-am gandit cum aş putea întoarce, măcar puţin, din tot ceea ce mi-a oferit. A fost şi unul dintre motivele pentru care am decis să devin parlamentar. Nu m-am gandit nicio clipă că acest proiect nu va trece. De ce? Pentru că este dreptul istoric al acestui oraş, un drept pe care nu i-l poate nega cineva. Este o recunoaştere firească a rolului pe care l-a jucat intr-un moment dramatic al istoriei noastre şi chiar în întreaga istorie. Iaşul este şi oraşul celor trei uniri”, menționa senatorul Vasile Toma.
„Suntem sideraţi de modul în care este tratat un moment de maximă importanţă pentru istoria contemporană a municipiului Iaşi. După ce parlamentarii ieşeni au fost iniţiatorii acestui proiect, l-au susţinut şi l-au votat, acum, în mod mincinos, se încearcă inducerea meritelor spre alte instituţii ale statului. Preşedintele Klaus Iohannis nu a făcut decât să ia act de iniţiativa parlamentarilor social-democraţi ieşeni şi să promulge Legea. Din păcate, preşedintele României a intrat deja în campania electorală. Primarul Mihai Chirica nu are niciun merit în acest proiect şi cu toate acestea încearcă în mod fariseistic să se agaţe disperat de acest eveniment, făcând un nou exerciţiu de imagine. PSD Iaşi rămâne un grup unit. De asemenea, am propus ca la intrările şi ieşirile din municipiul Iaşi şi din judeţ să fie amplasate marcaje care să promoveze titlul primit: Iaşi – Capitală Istorică a României”, a declarat Maricel Popa. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau