IMG_6068

Dimensiune font:

Traian Băsescu: „Sunt dezorientat de sondaje”

| 10-05-2019 20:21

Prezent ieri la Iaşi, la o acţiune electorală, fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP şi candidat al acestei formaţiuni la alegerile europarlamentare din 26 mai, a ţinut să precizeze că, după modul în care a organizat marele miting de ieri, PSD a pierdut la capitolul imagine. „De-a lungul vremii am văzut manifestări grozave. În principiu, existenţa unei manifestări când sunt liderii Uniunii Europene nu este un lucru nou pentru aceştia, la noi a dat însă prost. Puteam face un miting de bucurie pentru ziua Europei, dar ei (PSD – n.r.) au făcut mitingul ca să înjure că bolovanii. Până şi pe mine m-au jignit. Au greşit mult cu acest miting. Modul în care s-a desfăşurat mitingul a făcut că PSD să fie cel care a pierdut ieri. În comparaţie cu eleganţa de la Sibiu, aici a fost urât”, a spus Băsescu.

Întrebat de rezultatele ultimelor sondaje de piaţă referitoare la partidele politice, a precizat că este „dezorientat de aceste sondaje”. „Mi-e greu să fac un pronostic”, a admis Băsescu, argumentând că motivul de a exprima o opinie vizavi de acestea vine în contextul în care nu doreşte să vorbească din perspectiva în care PSD ar câştiga alegerile.

Traian Băsescu, cel care va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare, a declarat că va merge la referendum, unde va vota „da”. „Imaginaţi-vă ce înseamnă să se rateze referendumul. Vor considera unii că au primit legitimitatea să facă zob legile justiţiei. Iohannis are un singur şi mare merit, a ţinut România spre Occident. Abordarea sa a fost pro UE, pro stat de drept, iar faptul că a făcut lucrul ăsta nu ne-a pus ţara sub semnul întrebării”, a spus Băsescu, ieri, la Iaşi. Florentina SANDU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Spectacol total la congresul PSD. Viorica Dancila: Am incredere ca voi fi primul presedinte femeie al Romaniei!
24/08/2019 19:30

 Social democratii au participat, sambata, la Palatul Parlamentului, la un congres in care a fost validata candidatura Vioricai Dancila la alegerile prezidentiale din luna noiembrie. A fost un congres scur ...

Marii absenți de la Congresul PSD/ VIDEO LIVE
24/08/2019 11:44

 Congresul PSD, care se desfăsoară la Palatul Parlamentului, marchează o premieră in istoria partidului: pentru prima dată niciun alt presedinte de partid nu a fost invitat să participe la eveniment. ...

Congres PSD sâmbătă pentru lansarea candidaturii lui Dăncilă la prezidențiale. Participă și Stanishev
24/08/2019 09:25

 Social-democratii se reunesc, sambătă, incepand cu ora 11.00, la Parlament, la Congresul care va marca lansarea candidaturii liderului PSD Viorica Dăncilă pentru functia de presedinte al Romaniei. La ...

Mutare explozivă în PSD: 'recuperarea' exclușilor
23/08/2019 19:04

 Liderul PSD Viorica Dăncilă le-a zis vineri sefilor de filiale, in sedinta CEX din Parlament, că trebuie ca fostii lideri ai partidului care au fost exclusi să fie 'recuperati' in vederea următoarelo ...

PSD face CEx vineri, cu o zi inaintea congresului de validare a candidatei Dancila
23/08/2019 07:57

 Social-democratii au decis sa convoace, vineri, 23 august, Comitetul Executiv National. "Comitetul Executiv National al Partidului Social Democrat se reuneste vineri, 23 august 2019, de la ora 12: ...

Subprefectul Valentina Iosub, pe picior de plecare!
22/08/2019 08:30

Surse din cadrul PSD ne-au dezvălui faptul că subprefectul Valentina Iosub isi trăieste ultimele zile in functie. După scandalurile in care a fost implicată in ultima vreme, legate in principal de gestiona ...

„Dacă nu au nevoie de medicamente, înseamnă ca sunt ipocriţi”
19/08/2019 20:17

* Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL, ii atenţionează pe social-democraţii ieşeni să nu de mai „vaicăre”, pentru că nu i-a impiedicat nimeni pană acum să-şi pună ...

Liderul consilierilor judeţeni PSD iese la atac, împotriva liberalilor
18/08/2019 18:55

* „Au o calitate remarcabilă, aceea de agitatori politici”, susţine Cristian Stanciu Potrivit liderului grupului de consilieri judeţeni PSD şi vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Ia ...

Test de cultură generală pentru accederea în noul PRM
16/08/2019 00:00

  * a apărut primul partid in care poţi fi membru doar dacă treci un test de cultură generală * „Dacă orele de istorie, de cultură civică sau de geografie ţi-au dat mereu bătăi de cap, l ...

Guvernul Dăncilă, „incapabil să respecte legile ţării”
16/08/2019 00:00

  * la Iaşi, construcţia de autostrăzi şi şosea de centură, spital regional de urgenţă şi secţie de chirurgie cardiacă pediatrică, noi sedii pentru Operă şi Filarmonică, ori centru de arşi ...