Prima trimitere în judecată pentru pușcăriașii-scriitori

ciocan  codul-penal-18330160

Dimensiune font:

| 06-11-2020 13:01

 Procurorii au trimis în judecată o persoană acuzată că, în perioada în care se afla în pușcărie, și-a atribuit în mod fals realizarea unei lucrări științifice pentru a beneficia de reducerea pedepsei. Potrivit unor surse juridice consultate de HotNews.ro, este vorba de George Copos.

 
„La data de 29.09.2014 inculpatul, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate, a prezentat Comisiei de liberare condiționată constituită la nivelul Penitenciarului București-Rahova, în mod mincinos, faptul că el este autorul unei lucrări științifice.
 
Prin această acțiune, inculpatul i-a determinat pe membrii comisiei, funcționari publici, să-și îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor prevăzute de legislația primară,cu consecința considerării ca executate, în mod greșit, a 30 de zile din cuantumul pedepsei”, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
 
Citește aici:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de abuz în serviciu în participațiune improprie, prevăzută de art 52 alin 1 și 3 din Condul Penal, raportat la art 297 alin 1 Cod Penal cu aplicarea art 41 alin 1.

Potrivit unor surse juridice consultate de HotNews.ro, persoana trimisă în judecată este George Copos.

În iunie 2015, Comisia de Etică a Universității din București anunța că a identificat un număr "mare de similitudini, de mai multe tipuri", între cartea scrisă de George Copos în închisoare și lucrarea de disertație a lui Cătălin Parfene. "Comisia a constatat că examinarea suspiciunii de plagiat cere o expertiză de conținut și nu numai de formă, ca în cazul plagiatului comun, gen copy-paste", preciza Universitatea din București, într-un comunicat remis HotNews.ro. Comisia de Etică solicita "înființarea unei comisii de experți care va examina cele două lucrări din perspectiva suspiciunii de plagiat" și preciza că "rezultatul expertizei și eventualele sale consecințe vor fi făcute publice". 


Comisia de Etică anunța prin acest comunicat că "solicită Universității din București să ceară public revizuirea prevederilor legislative privind realizarea lucrărilor științifice în regim de detenție".
"Faptul că girul unui profesor universitar, dar și că publicarea unei lucrări la o editura acreditată CNCSIS [Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior - n.red.] sunt considerate suficiente pentru ca o comisie a penitenciarului formată din nespecialiști să decidă că lucrarea publicată are caracter științific, mărește arbitrarul deciziei, dar permite reducerea substanțială a pedepsei", susținea Comisia de Etică.

 

George Copos a fost eliberat condiționat din inchisoare pe 7 aprilie 2015, dupa ce a executat o treime din pedeapsa de patru ani de inchisoare. Printre motivele care au stat la baza deciziei Tribunalului Bucuresti s-a aflat si faptul ca omul de afaceri a scris cinci carti, cat a stat in inchisoare (Sursa). Copos a fost condamnat definitiv in august 2014 la patru ani de inchisoare in dosarul Loteria I si la 3 ani si 8 luni de inchisoare, in martie 2014, in dosarul Transferurilor din fotbal.

La scurt timp de la eliberarea lui Copos, istoricul Catalin Parfene a anuntat ca îl suspectează pe George Copos ca i-ar fi plagiat lucrarea de master. Parfene a scris pe contul sau de Facebook: "una dintre lucrările stiintifice pentru care a fost eliberat astăzi Copos George este urmatoarea si - atenție ! - este de negăsit la editura sau la Biblioteca Nationala: COPOS, GHEORGHE. Aliante matrimoniale in politica principilor romani din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV-XVI / Gheorghe Copos ; pref.: prof. univ. dr. Stelian Brezeanu. - Bucuresti : Editura NICULESCU, 2014 Bibliogr. ISBN 978-973-748-874-9 / 94(498)"13/15" / CIP 2014-16844. Iar teza mea de master de la Facultatea de Istorie din 2005 se intituleaza "Politica matrimoniala a domnilor din Tara Romaneasca si Moldova in secolele XIV-XVI", cu indrumator - acelasi Stelian Brezean"

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:39

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Sebastian Dobrincu, cel mai tânăr milionar din România, a fost diagnosticat cu o boală autoimună gravă: S-a declanșat acum 7 luni. Plângeam în pat de durere
09/05/2024 16:24

Sebastian Dobrincu, considerat cel mai tanăr milionar din Romania, a dezvăluit recent că se confruntă cu o boală autoimună gravă, acesta fiind motivul care l-a făcut să dispară din spatiul public timp ...

Vom avea polițiști tatuați. Persoanele cu tatuaje sau piercinguri corporale vor putea participa la concursurile de admitere ale MAI
09/05/2024 15:33

Persoanele cu tatuaje sau piercinguri corporale vor putea participa la concursurile de admitere in institutiile de invătămant ale MAI, atata timp cat acestea nu sunt pe fată sau gat sau alte zone ale capului ...

O poliţistă i-a pulverizat colegului său spray paralizant în faţă. Reacții dure: „Din păcate de asemenea mimoze și botoxate este plină poliția”
09/05/2024 14:10

Ceea ce trebuia să fie o intervenţie obişnuită pentru a calma o situaţie conflictuală s-a sfarşit prost pentru unul dintre poliţişti, dar şi pentru imaginea instituţiei, atunci cand colega sa i-a pul ...

Ucraina golește pușcăriile - 20.000 de deținuți vor fi trimiși pe front
09/05/2024 13:54

La fel ca Rusia in primul an de război, Ucraina apelează la detinuti pentru a suplini deficitul de soldati de pe front. Şeful grupului parlamentar al partidului ucrainean Slujitorul Poporului, David Arahamia ...

Se răcește iar vremea: avertizare de ploi torențiale în mai multe zone ale țării
09/05/2024 11:37

Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare cod galben de ploi torentiale si descărcări electrice in Carpatii Occidentali, vestul Carpatilor Meridionali, sud-vestul Transilvaniei ...

Prim-ministrul Thailandei cere reincriminarea canabisului
09/05/2024 10:54

Prim-ministrul Thailandei a promis cea mai mare fermitate la adresa produselor stupefiante, cerand administraţiei sale să adopte rapid proiectul său pentru reincriminarea canabisului, informează AFP. Guver ...

După aderarea la UE, România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro
09/05/2024 10:46

Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Europei, arătand că după aderarea la UE Romania a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene, bani pe care i-a primit in ...

Luna și asfaltările la Golden Gate de România. Circulația este restricționată pe podul de la Brăila
09/05/2024 08:37

Sunt din nou lucrări de asfaltare si restrictii de circulatie la podul peste Dunăre de la Brăila. Inaugurat cu mare fast in iulie 2023, podul de la Brăila nu a fost incă receptionat de CNAIR din cauza prob ...

Un miliardar ucrainean căzut în dizgrația lui Zelenski este acuzat de comandarea unui asasinat
09/05/2024 00:57

Miliardarul ucrainean Igor Kolomoiski, fost apropiat al preşedintelui Volodimir Zelenski şi căzut ulterior in dizgraţie, este suspectat că ar fi comandat un asasinat, potrivit media ucrainene şi Biroului ...

Un bărbat din Ploiești s-a aruncat de la etajul șase al unui bloc
08/05/2024 23:37

Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, in prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. Incidentul a avut ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei