Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare

catalin-chereches-1

Dimensiune font:

| 24-11-2023 15:21


Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. El a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, nefiind găsit nici la locuința sa, nici la primărie, pentru a fi dus în arest.

„Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au primit de la instanța competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată”, a transmis IPJ Maramureș.

Cătălin Cherecheș nu a fost găsit de polițiști nici la primărie, nici la domiciliu, potrivit surselor HotNews.ro.

Magistraţii de la Curtea de Apel Cluj au decis să păstreze sentința anterioară a Tribunalului Cluj din februarie 2022.

Instanța a dispus, de asemenea, majorarea perioadei în care nu mai poate ocupa funcții publice de la 4 la 5 ani.

De asemenea, magistrații au menţinut sechestrul pe bunurile edilului.

„Admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016, pe care o desfiinţează în parte, sub aspectul temeiniciei acesteia, cu privire la duratei pedepsei complementare aplicate inculpatului CC şi rejudecând cauza în aceste limite: Majorează durata pedepsei complementare aplicate prin sentinţa apelată faţă de inculpatul CC, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa funcţia de primar), de la 4 ani la 5 ani.
Pedeapsa complementară se execută potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., respectiv după executarea pedepsei principale a închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 397 alin. (4) rap. la art. 2502 din C. proc. pen., Dispune menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra: - autoturismului marca Porsche Cayenne, proprietatea inculpatului CC, - terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, proprietatea inculpatului CC, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro, cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 57.000 lei (aferente fazelor de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi judecata în apel).
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. 2.În temeiul art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul CC împotriva Sentinţei penale nr. 41/2022 din data de 24 februarie 2022, pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar nr. 2537/117/2016. În baza art. 272 C.proc.pen., stabileşte în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 942 lei, reprezentând onorariul cuvenit d-lui av. SO, în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat, sumă ce se avansează din Fondul Ministerului de Justiţie. În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă apelantul-inculpat la plata în favoarea Statului Român a sumei de 17.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea Ministerului Public în apel vor rămâne în sarcina Satului Român. Definitivă. Pronunţată azi, data de 24 noiembrie 2023, prin punerea deciziei la dispoziţia apelantului-inculpat şi procurorului prin intermediul grefei Curţii”, se arată în minuta instanței.
Potrivit deciziei instanței, din durata pedepsei de 5 ani lui Cherecheș ar urma să îi fie scăzută perioada de câteva luni în care a stat în arest, în 2016.

În completul de judecată s-a aflat judecătoarea pe care socrii lui Cherecheș au încercat să o mituiască pentru o pedeapsă mai blândă.


Joi noaptea, Cătălin Cherecheș, a susținut într-un live pe Facebook, că este nevinovat și că i s-au furat 10 ani din viață.

„Am suferit umilința publică, însoțită de acuzații mincinoase, dar nu am renunțat la luptă, și la a-mi apăra onoarea mea și a familiei mele”, a spus Cherecheș. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Ciucă vrea să tăcem din gură! Să nu politizăm subiectul cedării sistemului Patriot către Ucraina
14/05/2024 08:20

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, referitor la posibilitatea ca Romania să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, că acest subiect nu trebuie politizat, menţionand că decizia se va ...

Schimbare de paradigmă pe axa Washington-Kiev: SUA evită un răspuns clar privind recuperarea teritoriilor ucrainene de la ruși
13/05/2024 21:30

Victoria Nuland, subsecretarul de stat al SUA, a refuzat să răspundă dacă Washingtonul consideră că este posibil ca Ucraina să obtină o victorie care ar avea ca rezultat recastigarea tuturor teritoriilo ...

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins că domnul Geoană va candida la prezidențiale. Foarte bine pentru democraţie
13/05/2024 20:31

Prim ministrul Romaniei, Marcel Ciolacu, s-a declarat “ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, adăugand că apreciază acest lucru ca fiind “foarte bine pentru democraţi ...

Patrioți sau „Patriot”, dragă CSAT?
13/05/2024 20:20

Dacă ar fi să interpretăm la figurat chestiunea livrării romanesti de „Patriot” Ucrainei, ne-am ciocni de o ironie pe cat de imediată, pe atat de inevitabilă. Si bine ar fi să n-o ocolim, dacă vrem ...

Rareș Bogdan anunță că Ciucă saltă vertiginos în sondajele pentru prezidențiale
13/05/2024 17:46

„Nu avem scenariu in care Nicolae Ciucă nu va candida la alegerile prezidentiale”, spune prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan. El prezintă cateva motive pentru liderul formatiunii: „Patriot, echilibra ...

Tragere la sorți pentru Capitală - Firea și Burduja deschid buletinul de vot pe 9 iunie
12/05/2024 18:35

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR) ...

Scholz intră butal peste Zelenski: Bărbații ucraineni angajați în Germania NU sunt obligați să plece pe front
12/05/2024 18:08

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sambătă că ucrainenii cu permis de şedere şi loc de muncă in Germania pot rămane in ţară, chiar dacă Ucraina incearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc i ...

Rareș Bogdan și marea sa dorință: să-și facă o fotografie cu viitorul președinte al României, în Biroul Oval
12/05/2024 14:18

Rares Bogan, prim-vicepresedintele liberal, a anuntat vineri, 10 mai, la Iasi, că are o mare dorintă pentru finele acestui an. Să viziteze iar Biroul Oval de la Washington, „simbolul puterii lumii civiliza ...

Țară fără Patriot(i)
12/05/2024 13:30

Printre discutiile strategice despre apărarea Ucrainei si prioritătile aliatilor in Marea Neagră, Klaus Iohannis a strecurat, in bilaterala cu Joe Biden si un biletel cu mica lui problemă! Viitorul loc de m ...

Ciolacu bate câmpii: PSD e cel mai european partid – PSD e partidul care a distrus România
12/05/2024 13:12

Intr-un discurs recent, presedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a afirmat că formatiunea sa este „cel mai european partid” din Romania, o declaratie care starneste controverse ample ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei