„Aş vrea să mă fac actor, dar mi-ar plăcea şi să ajung pe Lună”
Dimensiune font:
Umblaţi prin lume, cu vitrinele şcolii înţesate de trofee, diplome şi medalii, elevii de la Şcoala Gimnazială Ruşi-Belceşti nu trec neobservaţi, fie că vorbim de concursuri de matematică, literatură sau geografie, de admiterea la licee de prestigiu din Iaşi, fie că ne îndreptăm atenţia spre artă şi lucruri dintre cele care bucură sufletul.
Elevii şi profesorii de la Şcoala Ruşi – Belceşti (Iaşi) nu refuză nicio provocare de a ieşi din satul lor, de a participa la concursuri şi... de a câştiga! De altfel, aşa am ajuns şi noi la ei, după ce au intrat în competiţie alături de trupe şcolare din judeţ, la Festivalul „Hai la Teatru!”, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”. Juriul festivalului a răsplătit trupa „Ştrengarii” cu Premiul special pentru spirit de echipă, iar cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a adăugat acestei noi distincţii din palmaresul lor, provocarea de a deveni eroii unui reportaj. Aşa am ajuns la Şcoala Ruşi, pe 1 Aprilie. Nici noi nu am glumit că mergem, nici ei că ne aşteaptă! Băieţii şi-au pus papion, fetele erau deosebite, oricum (sic!), iar o doamnă profesoară a făcut nişte prăjituri de post la care ne-a rămas gândul. Dar ca să nu ne alintăm, ceea ce ne-a plăcut cel mai mai mult a fost atmosfera!
Distanţa de la şcoala lor până la cel mai apropiat teatru este de 50 de kilometri, ceea ce nu îi împiedică să se bucure de arta scenică. Dacă teatrul e departe, joacă ei!
Şcoala Ruşi are un motto... american:
„Cel care învaţă este o persoană:
care vrea ceva;
care observă ceva;
care face ceva;
care dobândeşte ceva”. (J. Dollar)
Cu „Familia ideală”, pe scena cea mare
La cea de-a IX-a ediţie a Festivalului „Hai la Teatru!”, „Ştrengarii” au jucat „Familia ideală”: „O familie modernă, cu o mamă foarte ocupată, business woman, şi un tată cam timid, cu doi copii, o fată şi un băiat, care se simt neglijaţi. Un copil din afara familiei este cel care vine cu soluţia, pentru că a trecut prin aceeaşi situaţie, dar a reuşit să-şi schimbe părinţii, cât să-l ducă apoi la circ sau în parc...”, acesta a fost subiectul pe care prof. Silvia Cojocaru, care semnează adaptarea şi regia, l-a găsit foarte actual.
După o întreagă serie de aventuri, părinţii sunt cei care îşi dau seama că trebuie să le acorde copiilor mai mult timp, mai multă importanţă. „La Facultatea de Litere, de la Universitatea «Al. I. Cuza» din Iaşi, profesoara de franceză, doamna Anca Maria Rusu, ne-a trimis la Teatru şi ne-a dat ca temă să scriem o cronică. Am văzut atunci «Dragoste la Veneţia» şi mi-a plăcut atât de mult, încât am rămas iremediabil îndrăgostită de teatru. Din al doilea an în care am venit aici, la Şcoala Ruşi, am pus bazele acestei trupe de teatru. Aşa a apărut, în 2010, trupa «Ştrengarii» şi de atunci participăm la fiecare festival-concurs care se organizează în judeţ. Acum trimitem şi o filmare la Mizil, în Prahova, pentru participare indirectă la un concurs. Suntem într-o continuă activitate”, spune Marilena Daniela Corsei, profesor de Limba română, coordonatorul trupei „Ştrengarii”.
Primii membri ai trupei, sunt acum elevi în clasa a XI-a. „S-au perindat mulţi elevi talentaţi prin trupa noastră şi cea mai mare realizare este că elevul nostru Răzvan Murariu a fost admis la Colegiul de Arte «Octav Băncilă» din Iaşi”, adaugă prof. Corsei, care este şi „redactor responsabil” la revista şcolii, „Ecourile copilăriei”.
Patru bănci colorate, următoarea prioritate!
De o amploare mai puţin spectaculoasă, cel mai recent proiect câştigat de Şcoala Ruşi îi entuziasmează mai ales pe elevi, pentru că presupune realizarea unor... bănci: „Copiii şi-au dorit nişte bănci colorate, să aibă şi ei micul lor parc! E un proiect mic, dar noi îi încurajăm să aibă iniţiativă. Şcoala este implicată, de câţiva ani, în proiectul „Comenius”, care presupune parteneriate cu instituţii de învăţământ din Italia, Grecia, Spania, Turcia şi Franţa. Astfel a fost posibil ca 20 de elevi, însoţiţi de patru profesori, să viziteze Italia, fiind invitaţi în Senigallia, şi am primit, la rândul nostru, vizita elevilor şi profesorilor italieni”, spune prof. Elena Popa, directorul şcolii.
În săptămâna „Şcoala Altfel”, elevii vor avea cele patru bănci în curtea şcolii, cu sprijinul organizatorilor de la „Impact”, dar şi cu implicarea Primăriei şi a Bisericii. Tot zilele acestea, se vor trezi într-o dimineaţă „cu noaptea-n cap”, cum trebuie să facă ori de câte ori pleacă spre oraşele din jur, vor urca în tren, şi vor veni la Iaşi, să viziteze Bojdeuca din Ţicău şi Grădina Botanică. Şi cine ştie ce idei le vor mai veni!
Următoarele competiţii la care vor participa „Ştrengarii” sunt „EDU Teatru” şi „Sub reflector”, la Palatul Copiilor Iaşi.
De ce jucăm teatru?
Cei 14 actori din trupa şcolii ne-au povestit despre spectacolul pe care l-au jucat pe scena mare a Teatrului „Luceafărul”, despre ce înseamnă teatrul pentru ei şi, din când în când, câte ceva despre viaţa lor. Copiii frumoşi am mai văzut noi, dar pe cei de la Ruşi aproape că i-am invidiat pentru siguranţa lor, pentru energie şi perspective.
Daniel Iulian Grîu (VI): „Pentru mine, e un hobby. Teatrul ne ajută în viaţă, pentru că putem descoperi soluţii care se potrivesc problemelor noastre, ne ajută să avem un vocabular mai dezvoltat”...
Iuliana Căpitanu (VIII): „Pur şi simplu îmi place teatrul. I-am văzut pe colegii mei jucând, am mai văzut câteva spectacole la Teatrul «Luceafărul», şi am hotărât să intru în trupă. Nu m-am gândit chiar să mă fac actriţă, poate o să devin o asistentă medicală sau o profesoară de limba română”...
Cosmin Dumitru Costin (VII): „Este un mod de a socializa şi de a mă exprima. Uneori îţi trebuie curaj, alteori este mai uşor, dar prin teatru pot să mă exprim mai bine. E nevoie de talent şi de multă muncă. Îmi plac şi rolurile comice, şi cele serioase”. (Vrea să devină învăţător şi, de ce nu?, să facă o trupă de teatru, cândva, cu elevii săi.)
Giorgiana Ciocan (VIII): „Până anul acesta, teatrul a fost o experienţă foarte interesantă pentru mine. Am jucat aproape patru ani, dar acum, fiind în clasa a VIII-a, învăţ pentru examen, aş vrea să merg la Iaşi, la Colegiul «Ibrăileanu». Am auzit că au trupă de teatru acolo, poate voi avea şansa să joc în continuare”.
Alexandra Elena Suman (VIII): „Teatrul pentru mine este foarte important, pentru că de felul meu sunt mai sfioasă (nu are de ce, seamănă cu Penélope Cruz, parol! - n.red.). Când ajung pe scenă sunt alt om, am mai multă încredere în mine, sunt mai curajoasă. Părinţii sunt mândri de mine, nu au nimic împotrivă să joc teatru, dar eu aş vrea să devin profesoară de istorie”.
Bianca Costin (V): „Sunt nouă, abia am fost transferată aici. Am jucat în spectacolul acesta rolul vecinei morocănoase. Îmi place teatrul, nu ştiu de ce... Mă reprezintă, pentru că eu sunt mai energică”. (Doamnele profesoare ne dezvăluie că Bianca nu se lasă până nu îi face pe toţi să râdă, fie că se află în culise, la teatru, fie că sunt în tren!)
Cristian Cojocaru (VII): „Îmi place să joc teatru în timpul liber. E dificil să fii actor. Nu ştiu ce profesie o să fac, poate medicină, depinde de notele pe care o să le iau în continuare, că visele sunt mari! (Cristian este olimpic la matematică. L-am întrebat ce face dacă părinţii îl roagă să-i ajute la muncă tocmai când el se pregăteşte să plece la o repetiţie. „Le spun că puteau să mă anunţe mai devreme. Întâi teatrul şi, când mă întorc, facem şi treabă”!)
Ştefania Cojocariu (VIII): „Eu am aflat în clasa a V-a de Colegiul «Octav Băncilă», de atunci spun că acolo vreau să dau admitere şi asta voi face! Nu văd actoria ca pe o competiţie. Cred că toţi dau ce e mai bun din ei pentru a interpreta un rol. Teatrul poate face oamenii mai buni. Unii nu înţeleg oricum, dar alţii poate se gândesc la faptul că dacă un personaj nu procedează corect, nici ei nu ar trebui să facă asta. Pe scenă eşti tu cu emoţiile tale. Doar crezi că le laşi în spate, dar ele sunt acolo, cu tine, te ţin de mână, strâns”...
Marcel Pânzaru (VIII): „Îmi place foarte mult când intru în pielea unui personaj. Am jucat şi rolul unui ţăran, şi rolul unui poliţist.... Rolul de ţăran mi-a plăcut mai mult, pentru că era mai comic. Mai aud astfel de glume la oamenii mai în vârstă, uneori chiar şi la cei mai tineri. Mi-ar plăcea să devin actor, nu se ştie niciodată”!
Antonio Leu: „Teatrul este o atracţie pentru mine. Afli lucruri noi, cunoşti mulţi oameni, îţi faci prieteni. Deocamdată, voi da admitere la Colegiul «Gheorghe Asachi», pentru că vreau să devin desenator tehnic, îmi place să desenez”. (I-am spus că are un nume mai sonor decât cel al lui Antonio Banderas şi el m-a corectat: „Mai atrăgător”!)
Emilian Costin (V): „Teatrul te ajută să fii cunoscut şi dacă eşti bun, oamenii apelează la tine. Nu ştiu ce este talentul, nu l-am descoperit încă. Unii spun că am talent, eu cred că e nevoie şi de muncă, să înveţi rolul pe de rost. Aş vrea să mă fac actor, dar mi-ar plăcea şi să ajung pe Lună”. (Emi are premii la concursuri de geografie, joacă şah şi face parte, alături de mai mulţi dintre colegii săi de trupă, şi din ansamblul de dansuri populare al şcolii, «Joc».)
Andreea Isabela Aciobăniţei (V): „M-am transferat la şcoala aceasta, pentru că sunt multe activităţi, şi este primul meu an aici. În spectacolul «Familia ideală» am jucat o altă vecină, una bătrână, mai bărbătoasă! Aveam şi două sacoşe, că veneam de la piaţă, şi certam copiii din faţa blocului... Îmi place să joc teatru, poţi să schimbi lucruri”.
Paula Apostol (VI): „Mă simt altcineva când joc teatru. Îmi place că poţi să intri în alt rol, în alt personaj, într-o altă viaţă decât a ta. Când păşeşti pe scenă şi toţi se uită la tine, ai emoţii, dar dacă îţi joci rolul bine şi primeşti aplauze, este foarte frumos.
Daniel Morariu (VI): „Îmi place teatrul, că pot să intru în viaţa altui personaj, în afară de elevul dintr-a VI-a. Îmi plac rolurile în care ai multe de spus!” (fratele său este deja faimosul Răzvan, care studiază la „Băncilă”!)
Dacă unii dintre „Ştrengari” nu se gândesc să devină actori, este poate şi pentru că visează să ajungă pe lună, ca Emilian Costin, dar şi pentru că ar vrea să schimbe câte ceva în România: străzile, spitalele, parcurile, dar şi şcolile care nu sunt frumoase ca şcoala lor!
Gina POPA
Numele comunei Belceşti apare prima dată în anul 1579 într-un document redactat în timpul domniei lui Petru Şchiopul. Denumirea Belceşti provine din cuvintele slave belci sau belâi ce înseamnă alb. Ruşi este cel mai vechi sat de pe malul stâng al râului Bahlui. Aici, se spune, au fost colonizaţi ruşi de către domnitorul Ştefan cel Mare (1457 – 1504), în timpul căsătoriei sale cu Evdochia. Ei ar fi fost „zestrea” Evdochiei, să cultive pământul mănos care nu era departe de Cotnari şi Hîrlău, unde domnitorul avea proprietăţi, relevă prezentarea Şcolii Ruşi.
O îmbinare între vechi şi nou este vizibilă de la distanţă, pentru că în curtea mică, pe care elevii au voie să calce spaţiul verde şi să alerge în voie, o şcoală nouă s-a alăturat, în 2006, clădirii cu trei clase, construite în 1972. În acest an şcolar, 320 de elevi şi 23 de profesori îşi desfăşoară activitatea aici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau